Celibatul şi căsătoria se completează reciproc

20.12.2002, Vatican (ZENIT) - Fecioria este o manifestare a Duhului spre binele tuturor, a spus în această dimineaţă predicatorul Casei Papale, părintele capucin Raniero Cantalamessa, în ultima predică din cadrul reculegerii de Advent la care au participat Sfântul Părinte şi membrii Curiei Romane.

„Când curăţia consacrată este o carismă, atunci este mai degrabă un dar primit de la Dumnezeu decât un dar oferit lui Dumnezeu”, a explicat părintele capucin. Acest lucru înseamnă că fecioria şi celibatul consacrate ar trebui să se schimbe dintr-o „atitudine a cuiva care a făcut o ofrandă şi a adus un sacrificiu, într-o atitudine cu totul diferită a cuiva care înţelege că a primit un dar pentru care, de fapt, ar trebui să fie recunoscător”, a subliniat pr. Cantalamessa.

Aşa se explică de ce aceia care au primit această carismă sunt chemaţi să fie mărturisitori ai umilinţei, evitând orice glorie deşartă în urmarea Împărăţiei lui Dumnezeu, a spus el. „Însă, discutând despre feciorie şi celibat ca şi carisme, poate că cel mai important lucru este să facem să dispară trista opoziţie dintre feciorie şi căsătorie, care a afectat atât de mult aceste vocaţii creştine”, a continuat părintele capucin.

„În ideea de carismă şi de vocaţie, cele două forme de viaţă pot trăi în sfârşit reconciliate şi se pot edifica reciproc una pe cealaltă”, a adăugat el. „Fecioria consacrată nu este o chestiune privată, o alegere personală pentru desăvârşire. Dimpotrivă, este spre binele tuturor şi spre slujirea celorlalţi. Oamenii feciorelnici şi cei căsătoriţi se edifică unii pe alţii în mod reciproc”.

Pr. Cantalamessa a arătat că cei feciorelnici le amintesc celor căsătoriţi „primatul lui Dumnezeu şi a ceea ce nu trece niciodată”, în timp ce cei căsătoriţi îi pot învăţa pe cei consacraţi `generozitatea` şi `deplina uitare de sine` trăite în slujba vieţii şi în educarea copiilor.

„Acest lucru arată cât de utilă este o sănătoasă integrare în comunitatea creştină a carismelor, în care cei căsătoriţi şi celibatarii să nu trăiască separaţi unii de ceilalţi în mod riguros, ci într-un mod în care să se ajute şi să se îndemne unii pe ceilalţi”, a subliniat el.

„Nu este adevărat că apropierea de celălalt sex şi de familii constituie întotdeauna şi în mod necesar pentru cei necăsătoriţi o ameninţare insidioasă şi întunecată”, a subliniat capucinul. „Ar putea fi, atunci când încă nu a avut loc o acceptare liberă, fericită şi definitivă a vocaţiei fiecăruia. Însă acest lucru se aplică şi celor căsătoriţi”.

Călugărul a încheiat spunând: „Cel mai frumos lucru pe care îl putem face la încheierea reflecţiei noastre asupra celibatului şi a fecioriei pentru Împărăţia lui Dumnezeu este să reînnoim acel al nostru `Iată-ma` şi `Da`. Nu cu o resemnată acceptare, ci cu dorinţa şi cu nerăbdarea Mariei în momentul Buneivestiri”.