Mons. Antonios Mina vorbeşte despre Biserica Caldeană din Irak

20.11.2002, Vatican (ZENIT) - În aceste zile, în Vatican, se desfăşoară adunarea plenară a Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, ocazie cu care agenţia Fides i-a luat un interviu Monseniorului Antonios Mina, numit de curând de către Sfântul Părinte la conducerea Biroului de pe lângă Congregaţia pentru Bisericile Orientale, şi responsabil pentru Biserica Caldeană în această congregaţie.

– Sfântul Părinte a spus că Bisericile din Occident şi Orient merg împreună şi sunt cei „doi plămâni ai Bisericii”. Ce loc ocupă Biserica Caldeană în panorama Bisericilor Orientale?
– În Bisericile orientale există cinci „familii”, fiecare cu rituri şi tradiţii proprii: Alexandrină, Antiohiană, Armeană, Caldeană, Constantinopolitană. Biserica Caldeană este una dintre acestea. Este o Biserică glorioasă, care a ajuns până în India şi a dat viaţă ramurii siro-malabareze. Este o Biserică cu mulţi sfinţi şi martiri. În primele secole ale creştinismului aceste comunităţi erau foarte înfloritoare. Mai târziu, în Orientul Mijlociu creştin, o dată cu cuceririle musulmane, creştinismul a scăzut. Biserica din Orient este o bogăţie care se adaugă bogăţiei spirituale a întregii Biserici. Patrimoniul cultural şi spiritual din Orient şi Occident nu sunt în conflict, ci merg împreună, sunt cei „doi plămâni ai Bisericii”, aşa cum i-a definit Papa.

– În Bisericile orientale există o mare varietate de rituri şi fiecare Biserică are un patrimoniu liturgic specific propriu. De unde apar şi ce semnificaţie au aceste diferenţe? Unii le interpretează ca pe un fel de „particularism”: nu sunt mai degrabă o bogăţie?
– Un rit nu este nimic altceva decât modul în care un popor îl adoră pe Dumnezeu. În primele secole de expansiune a creştinătăţii, evanghelizarea întâlnea popoare cu obiceiuri şi tradiţii diverse. Obiceiurile nu sunt greu de schimbat; de aceea au fost încreştinate obiceiurile, şi a apărut astfel fiecare patrimoniu ritual liturgic specific. Aşa se explică de ce toate riturile sunt diferite, deoarece fiecare popor avea propria limbă, cultură, obiceiuri. Astfel s-au dezvoltat riturile, care s-au păstrat până la noi astăzi. Pentru a redescoperi esenţa lor, pentru a înţelege originea şi semnificaţia diferitelor rugăciuni sau gesturi, trebuie să ne întoarcem la origini. Există o logică pentru a înţelege de ce s-a făcut fiecare gest al fiecărui rit, deoarece este un mod specific de a ajunge la Dumnezeu. Diversitatea, văzută în această perspectivă, nu dă Bisericii decât bogăţie.

– Biserica Caldeană a cunoscut în secolele trecute o foarte mare înflorire şi s-a înrădăcinat din ce în ce mai mult în istoria şi în viaţa poporului irakian. Care este astăzi situaţia Bisericii Caldeene?
– Biserica Caldeană era foarte înfloritoare, din punct de vedere al vieţii spirituale şi culturale dar în ultimii 20 de ani situaţia s-a schimbat mult. Biserica Caldeană este în dificultate ca de altfel între poporul irakian, care trăieşte în mizerie. Situaţia apasă asupra populaţiei şi asupra Bisericii. Din cauza sărăciei, mulţi părăsesc ţara şi cei care emigrează sunt mai ales persoanele culte, cu relaţii în străinătate, care au o oarecare bunăstare economică. Şi Biserica Caldeană a suferit o sărăcire progresivă: formarea din seminare lasă de dorit deoarece lipsesc mijloacele şi preoţii. Trebuie notat faptul că astăzi vocaţiile sunt totuşi multe: în general, atunci când o Biserică suferă şi este oprimată, se agaţă mai mult de Dumnezeu.

– Cum trăiesc credincioşii caldeeni patrimoniul lor de credinţă, într-un context care limitează libertatea de religie şi de evanghelizare?
– Caldeeni au o credinţă profundă şi înrădăcinată, sunt foarte ataşaţi de Dumnezeu: astăzi, în această etapă de suferinţă, nu văd altă mântuire decât în Crucea lui Cristos. M-a impresionat mereu credinţa puternică a catolicilor irakieni. Trăiesc creştineşte, îşi mărturisesc credinţa prin viaţa lor, în limitele indicate de stat. În interiorul propriei comunităţi există libertate religioasă, dacă nu se depăşesc graniţele.

– Relaţiile dintre autorităţile religioase şi civile în Orientul Mijlociu sunt mereu un punct foarte delicat: care este situaţia în Irak?
– Relaţiile cu guvernul sunt bune: în guvern este vice-premierul Tareq Aziz care este catolic caldeu, iar soţia sa este foarte credincioasă. Patriarhul caldeu Raphael Bidawid este foarte stimat, respectat de autorităţile civile şi reprezintă, pe lângă guvern, întreaga comunitate creştină prezentă în Irak.

– În ţările majoritar musulmane situaţia creştinilor oscilează între timida garantare a libertăţii şi riscurile de a suporta violenţe şi persecuţii. Care sunt relaţiile dintre comunitatea caldeană şi credincioşii musulmani? Există conflicte sau cazuri de intoleranţă faţă de caldei?
– Chiar şi relaţiile musulmano-creştine sunt bune, chiar dacă din când în când au loc unele incidente, mai ales de când un curent fundamentalist s-a răspândit încet-încet în lumea arabă. Însă astăzi, în Irak, cu foametea şi mizeria care domnesc, nu e timp pentru „a filosofa” sau a afla elemente de conflict. Numitorul comun al sărăciei creează solidaritate. Chiar dacă există riscul de a spori fanatismul, alimentat de ignoranţă şi de mizerie. Dacă vrem să-i ajutăm pe creştinii care trăiesc în Irak sau în ţările majoritar musulmane, trebuie să ajutăm populaţia să-şi cunoască propria religie şi să aibă o viaţă demnă.

– Sfântul Părinte a arătat mereu o mare atenţie şi grijă faţă de Biserica Caldeană, lansând apeluri prin care îi invita pe credincioşii la rugăciune. Astăzi toţi catolicii din lume au privirea aţintită asupra Bisericii Caldeene şi a supra comunităţii catolice din Irak. Cum sprijiniţi Biserica Caldeană?
– Noi urmăm în totalitate voinţa Sfântului Părinte, care a arătat mereu o mare grijă faţă de Biserica Caldeană. Căutăm să venim în întâmpinarea nevoilor spirituale şi materiale ale comunităţii caldeene, pe de o parte prin ajutor economic, pe de alta îngrijindu-ne de formarea preoţilor, de mijloace, de instrumentele de catehizare. Congregaţia pentru Bisericile Orientale se îngrijeşte de tot ceea ce vizează viaţa pastorală, excluzând ceea ce ţine de competenţa altor congregaţii (pentru Doctrina Credinţei, pentru problemele juridice, pentru cauzele sfinţilor, etc.). În plus, menţinem constante întâlniri cu Episcopii şi Patriarhii; îi cunoaştem pe toţi. Astăzi, datorită emigrărilor din Irak, se observă o creştere a diasporei caldeene care formează multe comunităţi în afara Irakului.

– Comunitatea internaţională traversează în momentul de faţă o etapă de mare îngrijorare, la toate nivelele, datorită acestui climat de război iminent. Cum trăieşte comunitatea caldeană acest moment?
– Posibilitatea unui război este considerată o nedreptate absolută. Poporul irakian vede efectele embargoului asupra familiilor, a copiilor. Lipsesc laptele, hrana, alte bunuri de primă necesitate, îndeosebi medicamentele. Pe de o parte, situaţia nu e deloc fericită, există multă suferinţă; pe de alta, poporul suportă un fel de îndoctrinare care aruncă în afara ţării responsabilitatea tuturor nedreptăţilor.