Ceremonia pentru aprobarea oficială a statutului Mişcării Neocatecumenale

28.06.2002, Vatican (ZENIT) - După cinci ani de lucru, Vaticanul a aprobat statutul Mişcării Neocatecumenale, o entitate eclesială ale cărei începuturi datează din 1964. Mişcarea Neocatecumenală este prezentă în 105 ţări, răspândită în 883 Dieceze şi 4.950 parohii. În jur de 1 milion de laici din întreaga lume aderă la Mişcare, precum şi 1.457 seminarişti, 63 diaconi şi 731 preoţi.

Decretul de aprobare, datat pentru această sâmbătă, sărbătoarea Ss. Petru şi Pavel, a fost înmânat astăzi în mod solemn fondatorilor Mişcării, Kiko Arguello şi Carmen Hernandez, şi pr. Mario Pezzi, de către Cardinalul James Francis Stafford, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici. Papa Ioan Paul al II-lea a desemnat acest Consiliu Pontifical să supravegheze redactarea statutului.

Mişcarea Neocatecumenală a fost aprobată – respectând şi confirmând intenţiile fondatorilor ei – ca o cale de iniţiere creştină pentru redescoperirea Botezului, adică un catecumenat post-baptismal. Cinci organizaţii ale Vaticanului au fost implicate în aprobarea statutului Mişcării: Consiliul pentru Laici, şi Congregaţiile pentru Doctrina Credinţei, pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, pentru Cler, şi pentru Educaţia Catolică.

Aprobarea oficializează şi precizează recunoaşterea din partea Sfântului Părinte exprimată într-o scrisoare din 30 august 1990, în care a declarat: „Recunosc Mişcarea Neocatecumenală ca un mijloc valid de formare catolică pentru societate şi pentru timpul actual”. Cel mai dificil aspect al elaborării statutului a fost acela de a se găsi o formulă juridică potrivită pentru Mişcare, care nu este nici o asociaţie, nici o fundaţie. Fiind considerată ca o „iniţiere creştină”, Mişcarea se află în slujba Diecezelor şi a preoţilor parohiali fără a fi o identitate autonomă.

Statutul include 35 de articole. Articolul 1 descrie natura Mişcării şi cele patru servicii spirituale care o constituie: neo-catecumenatul sau catecumenatul post-baptismal; catecumenatul pentru cei nebotezaţi; educaţia continuă a comunităţilor în parohii după încheierea neocatecumenatului; şi serviciile de cateheză ca, de exemplu, reîntoarcerea la metoda originală de evanghelizare prin echipe itinerante dornice să meargă prin lume în virtutea mandatului lor baptismal.

Articolul 2 stabileşte modalităţile prin care această realitate eclesială îşi îndeplineşte slujirea: în Dieceză, „sub îndrumarea Episcopului” (Articolul 2,1), şi „în conformitate cu liniile propuse de iniţiatori” (Articolul 2,2). Episcopul este promotorul iniţiativei creştine (Articolul 26), clarifică documentul, căruia Mişcarea îi oferă un instrument aprobat de Sfântul Scaun şi configurat potrivit sugestiilor din statut. Ultimul articol precizează modalităţile pentru alegerea celor care vor succeda echipei de iniţiatori ai Mişcării Neocatecumenale.