Biserica trebuie să le arate celor suferinzi faţa lui Cristos
03.05.2002, Vatican (ZENIT) - Lumea asistenţei medicale trebuie să facă o alegere clară între „cultura vieţii” şi „cultura morţii”, a avertizat Papa Ioan Paul al II-lea. „Noile frontiere ale progresului ştiinţelor vieţii, şi aplicaţiile care derivă din ele, au pus o putere şi o responsabilitate enormă în mâinile oamenilor”, a mai spus Papa joi, adresându-se adunării plenare a Consiliului Pontifical pentru Pastorala Serviciilor de Sănătate.
„Dacă prevalează cultura morţii, dacă oamenii se lasă condiţionaţi de opţiunile vanitoase şi prometeice din domeniul medicinei şi al cercetării medicale, atunci în mod inevitabil este ameninţată grav demnitatea umană şi viaţa însăşi”, a mai adăugat Sfântul Părinte. „Dacă însă activitatea în acest important sector este caracterizată de cultura vieţii, sub călăuzirea unei conştiinţe drepte, atunci omul va găsi răspunsuri valide la cele mai profunde aspiraţii ale sale.”
Creat în 1995, Consiliul Pontifical coordonează şi stimulează activitatea Bisericii în domeniul sănătăţii, şi analizează iniţiativele de la nivel internaţional. Papa a afirmat că Biserica trebuie să promoveze o „nouă evanghelizare a durerii, pe care Cristos şi-o asumă şi o transfigurează în triumful Învierii”. Biserica trebuie să arate lumii faţa lui Cristos cel Înviat, slujind cu iubire orice persoană bolnavă sau aflată în suferinţă, a explicat el.
„În acest sens, este esenţială o viaţă de rugăciune şi de folosire frecventă a Sacramentelor, fără de care calea spirituală devine dificilă nu numai pentru cei bolnavi, ci şi pentru cei care au grijă de ei”, a subliniat Papa.
Astăzi, acest obiectiv implică confruntarea „unor probleme noi şi complexe”, pe care Sfântul Părinte le-a enumerat. El a vorbit despre „scăderea numărului de călugăriţe angajate în acest domeniu; ministerul dificil al capelanilor de spitale; dificultatea organizării la nivelul Bisericilor locale a unor programe adecvate şi incisive de pastorală a serviciilor de sănătate; şi atitudinea personalului din sănătate, care nu este întotdeauna în armonie cu poziţiile creştine”.
Pentru a se răspunde la aceste probleme, Papa a evidenţiat un criteriu fundamental: „a avea o atitudine de respect pentru viaţă şi pentru demnitatea fiinţei umane”, fără a uita utilitatea cooperării cu organizaţiile internaţionale de sănătate.
