Vizita Papei în Bulgaria are un sit dedicat
02.05.2002, Vatican (ZENIT) - A fost lansat situl oficial al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în Bulgaria. Adresa sitului este www.popeinbulgaria.com. Situl va fi actualizat zilnic, reflectând vizita Papei din 23-26 mai a.c.
„Suntem siguri că va fi util nu doar jurnaliştilor, ci şi milioanelor de catolici din lumea întreagă care sunt foarte interesaţi de vizita Papei în Bulgaria”, a declarat Maxim Behar, membru al comitetului naţional care se ocupă de organizarea vizitei. „Transmiterea evenimentului va fi foarte sofisticată, şi sperăm că echipa noastră va satisface aşteptările vizitatorilor acestui sit”, a adăugat Behar.
[Completare Catholica: după cum ne-a obişnuit şi anul trecut, situl www.bru.ro, va oferi vizitatorilor posibilitatea de a urmări îndeaproape pelerinajul. Aici veţi găsi programul pelerinajului, descrieri ale ţărilor şi bisericilor care vor fi vizitate, precum şi toate discursurile şi predicile Papei. Anul trecut situl a oferit posibilitatea urmăririi a trei pelerinaje excepţionale: primul în Grecia, Siria şi Malta; al doilea în Ucraina; şi al treilea în Kazahstan şi Armenia. Găsiţi acolo arhivate toate informaţiile amintite mai sus.]