O delegaţie ortodoxă greacă vizitează Roma pentru depăşirea „neîncrederii”
07.03.2002, Vatican (ZENIT) - Vaticanul a dezvăluit că începând de vineri, în Roma vor avea loc întâlniri cheie între Vatican şi reprezentanţi ortodocşi greci, pentru a discuta probleme comune şi a depăşi neîncrederea reciprocă. Într-o declaraţie de presă dată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, se arată că întâlnirile vor avea loc între reprezentanţii săi şi o delegaţie la nivel înalt trimisă de Arhiepiscopul ortodox Christodoulos de Atena.
Anunţul este important, deoarece Biserica Greacă este practic singura comunitate ortodoxă care nu a fost prezentă la Ziua de Rugăciune pentru Pace, desfăşurată în Assisi la 24 ianuarie. Cu câteva săptămâni înainte de eveniment, Arhiepiscopul Christodoulos a informat Vaticanul că nu va putea să îi întoarcă Papei vizita pe care acesta a făcut-o la Atena anul trecut în luna mai, deoarece Sfântul Sinod consideră că acea călătorie a fost prematură. Despărţirea dintre Ortodoxie şi Roma datează de la schisma răsăriteană din 1054. Când Papa Ioan Paul al II-lea a fost în Atena, el i-a cerut lui Dumnezeu iertare „pentru ocazii din trecut şi din prezent în care fiii Bisericii Catolice au păcătuit cu fapta sau cu omisiunea împotriva fraţilor lor ortodocşi!”
Anunţul Vaticanului arată că delegaţii ortodocşi, care vor fi conduşi de Mitropolitul Panteleimon de Attika, membru al Comitetului Sinodal pentru Relaţiile Inter-Ortodoxe şi Inter-Creştine, se vor întâlni personal cu Papa, lunea viitoare. Oaspeţii ortodocşi vor sta în Roma până în 13 martie. Nota Vaticanului a explicat faptul că reprezentanţii catolici şi cei ortodocşi greci vor căuta în special „să coordoneze eforturile pentru ca Europa să continue să fie un neam creştin”, respectând în acelaşi timp „minorităţile şi libertatea fiecărui popor de a-şi păstra credinţa, limba, educaţia şi tradiţia”.
Consiliul Pontifical a explicat că problemele care vor fi discutate sunt „legate de dreptate şi pace, libertatea religioasă, familia, dialogul interreligios, formarea, indiferenţa religioasă şi secularizarea, emigrarea şi bioetica”, printre altele. Reprezentanţii ortodocşi se vor întâlni şi cu Arhiepiscopul Jean-Louis Tauran, Secretarul Vaticanului pentru Relaţiile cu Statele, şi cu Cardinalul Joseph Ratzinger, Prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.
Arhiepiscopul Christodoulos i-a trimis o scrisoare Cardinalului Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, pentru a-l anunţa că a trimis delegaţia. Arhiepiscopul ortodox a explicat că „cooperarea şi colaborarea în confruntarea problemelor de interes comun este calea prin care se va risipi, încetul cu încetul, neîncrederea şi suspiciunea pe care le-am moştenit din trecut”. Această încredere, continuă Arhiepiscopul ortodox grec, va ajuta la „depăşirea diferenţelor eclesiologice şi dogmatice care împiedică acea rugăciune comună care izvorăşte din uniune şi constituie apogeul său”.
Anunţul a fost făcut la scurt timp după ce Patriarhia Ortodoxă de Moscova a anulat vizita Cardinalului Kasper, în semn de protest faţă de decizia Papei de a crea patru dieceze ruse. Moscova şi Atena se bucură de mult timp de relaţii bune. De fapt, imediat ce s-a încheiat călătoria Papei Ioan Paul al II-lea la Atena, Arhiepiscopul Christodoulos a mers în Rusia pentru a-i relata Patriarhului Alexei al II-lea desfăşurarea ei.
