Cardinalul de Paris laudă Biserica Ortodoxă Rusă
05.11.2008, Paris (Catholica) - Arhiepiscopul de Paris a descris Biserica Ortodoxă Rusă ca o „Biserică vie şi sfântă, puternică datorită mărturiei martirilor”. Cardinalul Andre Vingt-Trois a afirmat aceasta într-un comunicat despre călătoria făcută în Moscova săptămâna trecută, care a întors vizita făcută în octombrie la Paris de Patriarhul Alexei al II-lea. Comunicatul Arhidiecezei catolice ne spune că prelatul parizian şi anturajul său s-au deplasat la Moscova „în semn de respect pentru martirii Bisericii Ortodoxe din timpul perioadei sovietice şi pentru activitatea acestei Biserici în societatea post-comunistă”. Programul a inclus şi vizitarea comunităţii catolice din Moscova şi a Arhiepiscopului Paolo Pezzi, pentru un moment de rugăciune în Catedrala Neprihănitei Zămisliri.
Cardinalul Vingt-Trois a declarat că întâlnirea sa cu Patriarhul rus a fost „simplă şi fraternă” şi că au discutat, printre altele, „despre importanţa transmiterii credinţei tinerilor şi despre posibilitatea schimbului de relicve”, pentru a-i ajuta pe credincioşi să descopere „comoara de sfinţenie în tradiţiile diferite”. Prelatul a mai vorbit despre „vitalitatea Bisericii Ortodoxe Ruse, văzută de exemplu în numeroasele reconstrucţii de biserici şi mănăstiri, în numărul de botezuri ale copiilor şi adulţilor, în vocaţiile preoţeşti şi monastice”. Înainte de plecarea spre Moscova, Cardinalul a spus pentru L`Osservatore Romano că vizita sa, asemenea celor făcute anterior de alţi Cardinali, ajută la „îmbunătăţirea relaţiilor cu Patriarhia Moscovei şi a relaţiilor ecumenice”, într-un climat „care este mult mai bun comparând cu situaţia de acum 10 sau 15 ani”.
„Cred că pot să afirm dorinţa Patriarhului Alexei al II-lea de a intra într-o relaţie mai deschisă cu Biserica Catolică”, a adăugat Cardinalul Vingt-Trois. „În progresul spre unitatea creştinilor problema încrederii este fundamentală: dacă nu există încredere reciprocă, unitatea nu poate progresa.” Legat de vizita la Solovki, prelatul a explicat că această veche mănăstire „a devenit în mod tragic primul gulag”. Aici au fost martirizaţi Episcopi, preoţi şi călugări ortodocşi, dar şi membri ai Bisericii Catolice. „Este foarte important ca relaţiile cu Biserica Ortodoxă Rusă să recunoască şi să manifeste această dimensiune fundamentală a martiriului, a recunoaşterii `promisiunii ecumenice` a martiriului – suferit în aceeaşi măsură de ortodocşi şi de catolici.”
