Referendum privind avortul în Irlanda
06.03.2002, Bucureşti (România Liberă) - 2,87 milioane de irlandezi se vor pronunţa astăzi, în cadrul unui referendum asupra unui proiect de lege vizând înăsprirea legislaţiei împotriva avorturilor din Republica Irlanda, care este deja una dintre cele mai restrictive din Europa. Proiectul propus de premierul Bertie Ahern vizează interzicerea avortului chiar şi în cazul în care femeia însărcinată are tendinţe suicidale. Interzicerea avorturilor, cu excepţia cazurilor în care viaţa mamei este în pericol, a fost stipulată în Constituţia Republicii Irlanda în urma referendumului din 1983. În 1992, justiţia a dat o interpretare controversată legii, autorizând avortul în cazul unei adolescente de 14 ani, victimă a unui viol, care a ameninţat cu sinuciderea. Proiectul reafirmă dreptul irlandezelor de a se informa cu privire la posibilităţile de a face avorturi în străinătate, practică la care recurg mii de femei în fiecare an.
