„Amen” amorsează o bombă mediatică
20.02.2002, Cluj-Napoca (Ziua de Ardeal) - Biserica Catolică şi-a exprimat serioase rezerve faţă de filmul „Amen”, ultima producţie a cunoscutului cineast de origine greacă, Costa Gavras. Lansat pe piaţă cu ocazia ediţiei a 52-a a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, filmul a fost turnat în cea mai mare parte în România, la studiourile Buftea şi a avut titlul iniţial „Martor ocular”. Rolul principal, cel al Papei Pius XII, este interpretat de actorul român Marcel Iureş.
Vaticanul a reacţionat vehement faţă de ceea ce se sugerează în acest film, şi anume existenţa unei anumite legături dintre înalţi ierarhi catolici ai Bisericii Catolice şi regimurile fasciste din Europa primei jumătăţi de secol XX. Bazat pe textul piesei „Der Stellvertreter” de Rolf Hochhuth („Vicarul” în varianta tradusă în franceză), filmul aduce o critică asupra „tăcerii de aur” a conducerii Bisericii Catolice în timpul Holocaustului.
Piesa care a stat la baza filmului, a avut premiera în 1963, încă de atunci Biserica Catolică fiind şocată de mesajul transmis. La acea vreme, reprezentaţia a provocat şi un imens scandal în lumea teatrului german. Deşi centrul de greutate al filmului este trecut asupra destinului unui ofiţer SS, Kurt Gerstein, care descoperă ororile naziştilor din lagărele de concentrare, şi reacţionează ca atare, spectrul complicităţii unor înalţi prelaţi ai Bisericii Catolice cu autorii Holocaustului, rămâne într-o anumită evidenţă. Problema controversată a unei „anumite tăceri conspirative a Vaticanului” faţă de genocidul nazist asupra evreilor din Europa a dat întodeauna naştere la diverse speculaţii, care în final au scos la iveală adevăruri, mai puţin cunoscute, din acea perioadă. Adevăruri trecute la index, care spun mult mai mult şi demontează simplele acuzaţii de colaboraţionism.
Radio Vatican, după cum citează site-ul catholica.ro, a catalogat recenta premieră a lui Gavras, ca un film care nu face decât să recitească, la modul ideologic, mediocru, eludând anumite valori, o pagină tragică din istoria omenirii. Cui îi serveşte o astfel de distorsionare a întâmplărilor, „a reducerii unei istorii la nivelul unei dispute inutile?”, se întreba comentatorul postului oficial de radio al Curiei Romane? Într-un articol apărut în cotidianul italian de orientare catolică, Avvenire, Părintele iezuit Pierre Grumpel, cel care se ocupă de dosarul de beatificare al Papei Pius XII, remarca faptul că în film se folosesc adesea „argumente false” nedemonstabile istoric, care nu pot decât să păteze memoria unei personalităţi care a condus cândva Biserica Catolică, aşa cum a fost Pius XII. Pe de altă parte, preotul iezuit sublinia faptul că, în cauza pe care o cercetează, a adunat sute de mărturisiri, chiar de la evrei care au fost salvaţi de deportări şi lagărele morţii, datorită intervenţiei Vaticanului.
Pr. Grumpel spune că regizorul Gavras inversează uneori sensurile anumitor întâmplări istorice. De exemplu, convertirea unui iezuit la iudaism în semn de protest pentru „tăcerea” Bisericii Catolice faţă de deportările evereişti este chiar antipodul unor întâmplări adesea trecute sub tăcere; precum sacrificiul suprem acceptat de preoţi şi călugări catolici, în semn de solidaritate fiind alături de evrei în suferinţa lor din lagărele de concentrare nazistă. Crucea suprapusă peste o zvastică, imagine care apare în unele secvenţe din film sau pe afişele de prezentare, este o blasfemie adusă la adresa întergii Biserici creştine, a libertăţii religioase şi a celei de credinţă, după cum este specificat într-un comunicat al Conferinţei Episcopilor catolici din Franţa.
