Papa încurajează folosirea calculatorului în slujba gândirii creştine
01.02.2002, Vatican (ZENIT) - Primindu-i în audienţă pe cei care au introdus în format electronic opera Sfântului Toma de Aquino, Papa Ioan Paul al II-lea a încurajat astăzi folosirea noilor tehnologii în slujba gândirii creştine. Suveranul Pontif le-a spus că efortul lor va ajuta noile generaţii să descopere actualitatea învăţăturii acestui gânditor dominican (1221-1274), privit ca unul dintre cei mai mari filosofi şi teologi din istoria omenirii.
Sfântul Părinte s-a adresat astăzi membrilor Asociaţiei pentru Computerizarea Analizelor Hermeneutice Lexicologice (CAEL), care sponsorizează realizarea unui „Index Tomisticus”, un glosar complet al termenilor lingvistici (aproximativ 9 milioane de cuvinte) luaţi din lucrările Sfântului Toma. Lucrarea, care ar umple 56 de volume enciclopedice, este acum condensată pe un singur CD.
Printre membrii CAEL care au participat la audienţa papală a fost şi Michel Camdessus, fostul director al Fondului Monetar Internaţional; Antonio Fazio, director al Băncii Centrale Italiene; Giulio Andreotti, om de stat italian; precum şi Cardinalul Giovanni Battista Re, Prefectul Congregaţiei pentru Episcopi; şi Cardinalul Dionigi Tettamanzi, Arhiepiscop de Genova.
Realizarea „Indexului Tomisticus”, după cum a recunoscut şi Papa, se datorează muncii neobosite a pr. iezuit Roberto Busa, un pionier în digitizarea ştiinţelor umane. Sfântul Părinte a încurajat o nouă lucrare a pr. Busa, care va fi începută în curând, cu ajutorul unei echipe internaţionale de tineri, asistaţi de profesori universitari. Noua lucrare va fi „Lexiconul Bicultural Tomistic” care va oferi traducerea tuturor termenilor folosiţi de Sf. Toma în cuvinte moderne.
Papa Ioan Paul al II-lea a descris opera autorului Summei Teologice ca o „autentică enciclopedie a timpului său, rezumând 40 de secole de cultură mediteraneană: iudaică, greacă, latină, arabă şi creştină”. Papa a continuat: „Sfântul Toma a marcat o eră prin geniul său şi continuă să fie o figură luminoasă, prin cercetarea şi iubirea adevărului, care domină întreaga sa psihologie şi teologie”.
