Apel pentru o mobilizare globală a conştiinţelor
01.01.2002, Vatican (ZENIT) - Preaiubiţi fraţi şi surori!
-
La mulţi ani tuturor! Ne felicităm cu această urare la începutul anului 2002, sub privirea binecuvântată a Preasfintei Fecioare Maria, pe care o venerăm astăzi ca şi Mamă a lui Dumnezeu. O urare de linişte şi pace în această Zi Mondială a Păcii, care este celebrată în fiecare an începând din 1968, când a fost instituită de veneratul meu predecesor, Servul lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea. Omenirea are nevoie de pace pentru a construi civilizaţia iubirii. Din păcate, în acest moment al istoriei, grijile şi dificultăţile pun obstacole pe acest drum. Totuşi, el nu poate şi nu trebuie să fie abandonat. Forţelor negative, conduse de interese perverse, care tind să transforme lumea într-un teatru al războiului, trebuie să li se răspundă cu dreptate şi iubire.
-
Mesajul pentru această Zi a Păcii trebuie perceput în acest context, în care am dorit să reafirm faptul că „nu există pace fără dreptate, şi nu există dreptate fără iertare”. De fapt, nu se poate restabili ordinea sfărâmată dacă nu se unesc dreptatea şi iertarea.
Fac apel în particular la oamenii care au trecut prin experienţa teribilelor războaie ale ultimului secol. Mă întorc spre tinerii care, din fericire, nu au experimentat aceste conflicte. Tuturor le spun: împreună trebuie să ne opunem cu fermitate ispitelor urii şi violenţei, care dau doar iluzia rezolvării conflictelor, ducând la pierderi reale şi permanente. În schimb, iertarea, care poate părea o slăbiciune, presupune o mare tărie spirituală şi asigură avantaje pe termen lung.
Iertarea, care se opune instinctului de a răspunde răului cu rău, este o atitudine care are profunde motivaţii religioase, în special pentru creştini, dar are şi fundamente raţionale. Pentru toţi, de fapt, credincioşi şi necredincioşi, se aplică regula de a face celorlalţi ceea ce dorim să ni se facă nouă. Aplicat la nivel social şi internaţional, acest principiu etic constituie un mod extraordinar de a construi o lume mai dreaptă şi mai solidară.
-
Într-o lume globalizată, în care ameninţările la adresa dreptăţii şi a păcii au repercusiuni la scară largă în detrimentul celor mai slabi, mobilizarea la nivel global a conştiinţelor este un imperativ. Marele Jubileu al Anului 2000 a pus fundamentul: nu trebuie să ne descurajăm în faţa încercărilor istoriei, ci să perseverăm în hotărârea de a ne conduce după dreptate în alegerile personale, familiale şi sociale, precum şi în liniile generale ale dezvoltării naţionale şi internaţionale.
Ne întoarcem spre Mama lui Dumnezeu, pentru a obţine pacea lui Cristos pentru lume. În zorii acestui nou an, îi încredinţăm ei Biserica şi întreaga omenire.
