Preotul greco-catolic din Vadul Izei este terorizat de primarul PSD-ist
12.12.2001, Cluj-Napoca (Ziua de Ardeal) - Primarul localităţii Vadu Izei din Maramureş, Gheorghe Moldovan, îşi varsă focul asupra preotului greco-catolic Marius Vişovan după ce în presă au apărut o serie de articole legate de dărâmarea vechii biserici greco-catolice. Pr. Marius Vişovan a atras atenţia, cu mult timp în urmă, asupra acestei tragedii, care s-a întâmplat sub ochii autorităţilor. Marius Vişovan este ameninţat de primar cu faptul că biserica greco-catolică care se construieşte în sat ar putea să n-o vadă niciodată terminată. În această situaţie, preotul greco-catolic din Vadu Izei s-a văzut din nou constrâns să apeleze la presă, dar şi la Prefectură. El a trimis o scrisoare deschisă prin care cere intervenţia Prefecturii Maramureş pentru dezamorsarea conflictului. Redăm în continuare textul scrisorii deschise adresate prefectului maramureşan, Liviu Bechiş.
Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Vadu Izei, Maramureş
nr.29/04.12.2001
Stimate domnule Prefect,
Nu dorim să vă impunem punctul nostru de vedere asupra vinovaţiilor în cazul demolării (vechii biserici greco-catolice – n.a.) de la Vadu Izei, ci dorim să vă atragem atenţia asupra unor aspecte strict actuale care tulbură pacea comunei în mod inutil. De mai bine de o lună de zile, primarul Gheorghe Moldovan nu scapă nici o ocazie să ne atace pe noi, greco-catolicii, şi pe mine personal, cu tot felul de acuzaţii false şi ridicole. A făcut-o în public în faţa unor cetăţeni, a făcut-o în presă şi a făcut-o şi în şedinţa Consiliului Local din 29 noiembrie. De exemplu, afirmaţia „dracul l-a trimis aici” (referindu-se la mine) reflectă o atitudine pătimaşă şi un limbaj suburban care nu au ce căuta într-o şedinţă a Consiliului Local (la care eu nu am fost invitat).
Ce urmăreşte primarul? Învrăjbirea cetăţenilor? Asmuţirea ortodocşilor majoritari contra greco-catolicilor? Dezinformarea opiniei publice? Distragerea atenţiei de la adevăratele responsabilităţi? Ceea ce s-a întâmplat însă azi, 4 decembrie, întrece orice limită. Fiind în centrul comunei, m-a abordat şi, printre alte afirmaţii dure, a zis: „Nu vreau să vă blestem, că aveţi familie. Dar s-ar putea să nu terminaţi biserica asta.” Ce se întâmplă, stimate domnule prefect? Mă ameninţă cu moartea? Sau face pe profetul? Acestea sunt vorbele unui om care reprezintă statul român? Atitudinea dânsului face de ruşine instituţia din care face parte şi partidul din care face parte. De aceea, vă rog, cu respect, să interveniţi atât în calitatatea de prefect, cât şi pe linie de partid, să-i cereţi să-şi schimbe atitudinea. Stimate domnule prefect, după 50 de ani de persecuţie, noi, greco-catolicii, suntem învăţaţi să suportăm multe. Dar am dori ca România să fie un stat de drept, în care cetăţenii să fie egali în faţa legii.
Cu respect,
paroh preot prof. Marius Vişovan
(Daniel SÂRBU)
