Pontiful reproşează aroganţa ştiinţifică
22.10.2008, Vatican (Catholica) - Oamenii de ştiinţă nu sunt întotdeauna călăuziţi de căutarea bunăstării şi a progresului omenirii, ci uneori de „câştigul uşor” şi de aroganţa de a lua locul lui Dumnezeu, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea. El i-a primit în ziua de joi, 16 octombrie 2008, în audienţă, pe participanţii la conferinţa internaţională „Credinţă în raţiune”, desfăşurată în perioada 16-19 octombrie la Universitatea Pontificală Laterană din Roma, prin colaborarea cu Academiile Pontificale de Ştiinţă şi de Ştiinţe Sociale şi cu Conferinţa Globală a Institutelor Universitare Catolice de Filozofie. Evenimentul a fost organizat pentru a 10-a aniversare a publicării Enciclicei „Fides et Ratio” a Papei Ioan Paul al II-lea.
În acel document, a explicat Papa Benedict al XVI-lea, se subliniază „importanţa unirii credinţei cu raţiunea în relaţia lor reciprocă, respectând în acelaşi timp sfera autonomă a fiecăreia”. Conferinţa a reunit filozofi, teologi şi oameni de ştiinţă, şi a abordat teme de antropologie, etică şi politică, ştiinţă, metafizică şi dialog interreligios. Episcopul Romei a observat că în decursul timpul a existat o trecere de la „gândirea predominant speculativă la una mult mai mult experienţială”, ceea ce a condus la o divizare între credinţă şi raţiune. „Cercetarea s-a orientat mai ales spre observarea naturii în încercarea de a-i descoperi secretele. Dorinţa de a cunoaşte natura s-a transformat în dorinţa de a o reproduce. Cuceririle ştiinţifice şi tehnologice… au marginalizat raţiunea care urmărea adevărul ultim al lucrurilor, pentru a face loc unei raţiuni care este satisfăcută cu descoperirea adevărului contingent al legilor naturii”.
Papa a clarificat că credinţa nu se teme „de progresul ştiinţei şi de urmările la care conduc cuceririle ei, când acestea urmăresc beneficiul omului, bunăstarea lui şi progresul întregii omeniri”. El a arătat însă că „cercetarea ştiinţifică nu are întotdeauna aceste scopuri. Câştigul uşor, sau şi mai rău, aroganţa de a lua locul Creatorului, joacă uneori un rol decisiv”, aceste mentalităţi putând constitui o ameninţare la adresa omenirii. „Ştiinţa nu este competentă în a elabora principii etice; poate doar să le accepte în sine şi să le recunoască drept necesare pentru depăşirea posibilelor patologii [ale ştiinţei]”.
Pontiful a afirmat că ştiinţa poate beneficia mult dintr-un dialog constructiv cu filozofia şi teologia. „Acesta nu ar urmări nicidecum limitarea cercetării ştiinţifice sau împiedicarea tehnologiei de la a produce instrumente de dezvoltare. Ar urmări mai degrabă să menţină viu sentimentul responsabilităţii pe care o au raţiunea şi credinţa pentru ca ştiinţa să continue să îşi realizeze munca în slujba omului. Adevărul revelaţiei… purifică raţiunea şi o înalţă, permiţându-i să îşi extindă sfera”. Papa a arătat că Cuvântul lui Dumnezeu este „răspunsul definitiv… la pasiunea pentru adevăr”. Este „un Cuvânt al revelaţiei care devine viaţă şi care cere să fie primit ca o sursă inepuizabilă de adevăr”.
