Nevoia formării continue a Episcopilor

03.10.2001, Vatican (ZENIT) - Episcopii se simt câteodată presaţi să îşi îndeplinească activităţile pastorale ca nişte „supermen” – supra-oameni, fără beneficiul formării continue.

„Trebuie să recunoaştem cu sinceritate că nu suntem întotdeauna suficient de bine pregătiţi pentru sarcina noastră misionară”, a spus Cardinalul Johannes Adrianus Simonis, Arhiepiscop de Utrecht şi Preşedinte al Conferinţei Episcopale Olandeze, în timpul discursului adresat Sinodului Episcopilor.

Opinia sa este împărtăşită de numeroşi Episcopi din lumea întreagă, care, în ciuda pregătirii lor strălucite privind viaţa parohială, academică şi misionară, pot fi copleşiţi de dimensiunea muncii lor episcopale. Din acest motiv, mai mulţi Episcopi au vorbit în adunare despre nevoia unei formări continue – adică a unei instruiri integrale – după consacrarea episcopală.

Cardinalul Jan P. Schotte, Secretarul General al Sinodului, a menţionat subiectul în primul său discurs. El a spus că este recunoscător pentru prima întâlnire cu acest scop a Episcopilor tineri, din luna iunie şi iulie a acestui an, de la Ateneumul Pontifical Regina Apostolorum, organizat de Congregaţia pentru Episcopi.

Mulţi oameni, inclusiv ne-creştini, aşteaptă de la Episcopi să aibă mari abilităţi de comunicare şi de conducere, şi harul de a ajunge la sufletul omului, pe lângă a fi experţi în drept canonic, bioetică, teologie şi filosofie. De asemenea, de la ei se aşteaptă să poată susţine un ritm intens de lucru.

În discursul său către Sinod, Episcopul Carlos Aguiar Retes de Texcoco, Mexico, a vorbit despre provocările cu care se confruntă fraţii săi prelaţi. „Trăim într-un timp de schimbări majore, în care reperele tradiţionale – culturale, morale şi religioase – ale dinamismului social sunt adesea ignorate sau chiar respinse”, a spus el. În contextul acestei situaţii, „trebuie să acceptăm cu umilinţă faptul că Episcopii au nevoie de o formare permanentă pentru a reînvia darul lui Dumnezeu care le-a fost încredinţat prin consacrarea episcopală”, a adăugat el.

Cardinalul olandez Simonis a povestit: „Eram tânăr şi fără experienţă când, acum 30 de ani, am început ca Episcop. Gândindu-mă la aceşti ani, înţeleg cât de importantă este formarea, dar, de asemenea, când de dificil este de găsit un timp pentru ea în agenda deja plină”.

Cardinalul a înşirat patru domenii cheie ale formării permanente a Episcopilor, conform textului de mai jos oferit de Secretariatul Sinodului: „1. Dezvoltarea of a spirituality of attention and marvel. Episcopul trebuie să fie deschis faţă de semnele de speranţă din lume. Spiritul lui Dumnezeu acţionează chiar şi în persoanele care se află încă în căutare.

2. Acumularea abilităţilor necesare pentru a aduce mărturie în aceste timpuri. Episcopul trebuie să fie bine informat cu privire la transformările din societate. El trebuie să ştie cum să îşi aleagă cuvintele cele mai bune şi tonul potrivit, venind dintr-o credinţă autentică. Astfel, Episcopul se va bucura de mare respect atunci când va interveni în viaţa publică.

3. Informarea la zi în ceea ce priveşte evoluţiile din ştiinţele teologice. Acestea sunt într-o permanentă mişcare, astfel încât ar fi un semn de iresponsabilitate din partea Episcopilor să nu ţină pasul cu ele.

4. Să înveţe să colaboreze. Colaborarea cu preoţii şi diaconii săi, precum şi cu anumiţi laici, este o binecuvântare pentru Episcop şi, în acelaşi timp, un proces continuu de cunoaştere.”