Noua publicaţie biblică franceză se vinde bine
01.10.2001, Paris (ZENIT) - Editorul şef al unei noi publicaţii lunare este convins că Cuvântul lui Dumnezeu continuă să atragă. Publicaţia intitulată Biblia este editată de Cerf împreună cu mai mulţi tineri. Primele două numere, totalizând 30.000 de exemplare, s-au epuizat deja.
Editorul Anne Soupa crede că succesul publicaţiei se datorează Zilei Mondiale a Tineretului organizată la Paris în 1997, la care au participat peste un milion de tineri. „Catolicii francezi par a se fi trezit după această experienţă extraordinară”, a spus Soupa. Mijloacele culturale disponibile credincioşilor francezi „nu sunt suficiente”, a spus editorul. „Creştinii care prin credinţă redescoperă nevoia de a începe căutarea, simt nevoia să se pregătească.”
Tocmai acesta este obiectivul noii publicaţii, la care contribuie o echipă de teologi din întreaga lume. Publicaţia oferă informaţii despre Biblie din punct de vedere istoric, teologic, literar şi antropologic, într-un mod incitant, incluzând jocuri şi cuvinte încrucişate.
