Chestionarul care a ajutat la pregătirea Sinodului
30.09.2001, Vatican (ZENIT) - În pregătirea Sinodului Episcopilor care s-a deschis astăzi, chestionarul de mai jos a fost inclus în „lineamenta”, documentul trimis în 1998 tuturor Conferinţelor Episcopale, Diecezelor şi ordinelor religioase din întreaga lume. Răspunsurile au fost incluse în documentul de lucru care constituie baza celei de-a X-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului, care se va încheia la 27 octombrie. Tema centrală este „Episcopul: slujitorul Evangheliei lui Isus Cristos pentru speranţa lumii”.
Întrebări
Capitolul I
1. Ce importanţă dă Episcopul datoriei sale de a proclama Evanghelia? Este această datorie văzută ca o prioritate? Care factori crează dificultăţi în îndeplinirea misiunii Episcopilor de evanghelizare? Care factori ajută?
2. Care este ideea cea mai răspândită în rândul oamenilor despre misiunea Episcopului? Coincide viziunea oamenilor asupra misiunii Episcopului cu cea pe care o are însuşi Episcopul?
3. Cum reacţionează oamenii la învăţătura Episcopului privind probleme de credinţă şi morală? Se face vreo diferenţă între învăţătura Episcopului şi cea a Papei?
4. Descrieţi relaţia dintre Episcopi şi teologi: este una de respect reciproc? de colaborare în proclamarea Evangheliei? de neîncredere? de neînţelegere? în ce domenii?
5. Ce provocări pun slujirii Episcopului, în special în proclamarea Evangheliei, elementele socio-culturale din societate? Cum răspunde Episcopul acestor provocări? Ce circumstanţe favorizează această proclamare? Ce circumstanţe crează obstacole?
Capitolul II
6. Cum este relaţia Episcopului cu clerul şi cu fiecare preot în parte, în special relaţia legată de proclamarea credinţei? Care ar trebui să fie primele preocupări ale Episcopului în această problemă?
7. Cum este relaţia Episcopului cu institutele de viaţă consacrată, în special relaţia legată de proclamarea credinţei: cateheze, învăţătura Magisteriului, etc.?
8. Îi sprijină Episcopul pe laici în proclamarea de către aceştia a Evangheliei în ordinele seculare? Cum înţelege Episcopul să contribuie la evanghelizarea făcută de laici, de asociaţiile de laici, de mişcările eclesiale?
9. Cum îşi exprimă Episcopul comuniunea sa cu Pontiful Roman? Se simte Episcopul sprijint de Sfântul Scaun? În ce modalităţi colaborează Episcopul la ministerul Succesorului lui Petru prin sprijinirea adevăratei credinţe, a disciplinei Bisericii şi a noii evanghelizări?
10. Care este relaţia Episcopilor cu ceilalţi Episcopi: în Biserica Universală? în Conferinţa Episcopală? cu Episcopii din împrejurimi? Se simte Episcopul sprijinit de către fraţii săi întru episcopat?
Capitolele III şi IV
11. Cu ce atenţie, cu ce spirit de credinţă şi iubire proclamă Episcopul Cuvântul lui Dumnezeu în contextul situaţiei socio-culturale de astăzi?
12. În ce fel se foloseşte Episcopul se mijloacele de comunicaţii sociale, pentru ca ele să fie mijloace adevărate în sprijinul răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu?
13. Cum îşi percepe Episcopul funcţia sa sacramentală ca proclamare a Evangheliei speranţei? Care sunt priorităţile?
14. Cum îşi percepe Episcopul funcţia sa de guvernare ca proclamare a Evangheliei speranţei? Care sunt dificultăţile concrete în acest sens?
15. Se simte Episcopul responsabil pentru misiunea „ad gentes”, către întreaga lume? În ce sens? Îşi implică el întreaga Dieceză în aceasta?
16. În ce moduri concrete se angajează Episcopul în dialogul ecumenic, în dialogul inter-religios sau în dialogul cu societatea civilă, rămânând fidel proclamării Evangheliei?
17. Simte Episcopul că promovarea umană şi promovarea demnităţii şi drepturilor unei persoane este o proclamare a Evangheliei speranţei? Cum?
18. Este pentru Episcop proclamarea Persoanei lui Cristos centrul întregii lui slujiri?
Capitolul IV
19. Care este punctul de vedere unificator în spiritualitatea Episcopului, care slujeşte în mod concret la baza relaţiei lui cu Dumnezeu şi realităţile înconjurătoare?
20. Ce iniţiative concrete favorizează uniunea spirituală a Episcopului, mai întâi cu preoţii şi diaconii lui, apoi cu călugării şi călugăriţele şi apoi cu laicii, în special cu cei din asociaţii şi fundaţii ale Bisericii?
21. Ce sugestii îi pot fi făcute Episcopului pentru a-l ajuta în creşterea propriei vieţi spirituale? La începutul slujirii lui? În anii următori?
22. Ce Sfinţi Episcopi pot fi luaţi ca modele de către un Episcop pentru a-şi îmbogăţi propria spiritualitate?
Generale
23. Ce alte puncte importante legate de tema desemnată ar merita să fie supuse atenţiei şi reflecţiei Sinodului?
