Un copil din 12 moare înainte de 5 ani
14.09.2001, Roma (ZENIT) - Un copil din 12 moare înainte de împlinirea vârstei de 5 ani, se spune într-un raport al UNICEF. Raportul privind situaţia copiilor în lume, publicat joi, constituie subiectul principal al unui summit special al Adunării Generale a ONU, programat iniţial pentru săptămâna aceasta. Întâlnirea a fost însă amânată datorită atacurilor din New York. Ea va avea loc probabil în prima parte a anului 2002.
Raportul ONU asupra copiilor se axează în principal pe angajamentele neîndeplinite din ultimul deceniu. Majoritatea cauzelor de deces la copii sunt evitabile, se spune în raport. Un copil din 4 trăieşte în sărăcie, 149 de milioane de copii fiind subnutriţi. Raportul face un apel către guvernele şi instituţiile internaţionale pentru a pune „drepturile şi bunăstarea copiilor deasupra celorlalte interese”.
„Asigurarea drepturilor şi bunăstării copiilor este cheia unei dezvoltări susţinute a unei ţări, precum şi a păcii şi securităţii în lume”, avertizează UNICEF. În timp ce raportul admite că măsura de ştergere a datoriilor pentru 22 de ţări sărace a fost benefică, subliniază că ţările mai devzoltate nu şi-au îndeplinit însă în totalitate angajamentele.
„Asistenţa bilaterală pe care o oferă ţările industrializate, de aproximativ 100 miliare de dolar anual, este inferioară promisiunilor făcute de guvernele acestora”, se spune în raport. Doar cinci naţiuni – Danemarca, Olanda, Suedia, Norvegia şi Luxembourg – au alocat pentru ajutor 0,7% sau mai mult din produsul naţional brut, o promisiune mai veche dar neîmplinită de majoritatea ţărilor industrializate.
Raportul trece de asemenea în revistă obiectivele fixate la summitul din 1990 dedicat copiilor. Unul dintre aceste obiective a fost reducerea cu 33% a mortalităţii la copii sub 5 ani; rata a fost însă redusă cu doar 14%, se arată în raport.
Există însă şi aspecte pozitive, dar prea mici. Astăzi, rata mortalităţii infantile este de 81 la 1000; acum un deceniu erau 94 la 1000. Mortalitatea maternă nu a scăzut însă, se arată în raport. Numărul de vaccinări a crescut, dar SIDA rămâne o teribilă ameninţare, în special în Africa. În trei ţări, Botswana, Zimbabwe şi South Africa, SIDA este responsabilă pentru jumătate din numărul de decese în rândul copiilor.
În 1990, malnutriţia afecta 32% dintre copiii din ţările în curs de dezvoltare. Acum doar 27%, adică 149 de milioane de copii, sunt subnutriţi, se spune în raport. Există încă 1,1 miliarde de oameni fără acces la apă potabilă, facilitate de care acum se bucură 82% din populaţia lumii, cu 3% mai mult decât în 1990. Există de asemenea o oarecare îmbunătăţire în domeniul sănătăţii, 60% din populaţia lumii având acces la servicii medicale. De asemenea tot mai mulţi copii sunt la şcoală: 82% dintre copii sunt acum în şcoala primară, faţă de 78% în 1990. Analfabetismul la adulţi a scăzut în aceeaşi proporţie.
