Sfântul Scaun salută votul S.U.A. împotriva clonării umane
02.08.2001, Vatican (ZENIT) - Votul Camerei Reprezentanţilor din SUA de a interzice orice formă de clonare umană „armonizează cu succes logica eticii, în ceea ce priveşte viaţa umană, cu logica ştiinţei”, a declarat Episcopul Elio Sgreccia, Vice-Preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă. Într-un interviu dat pentru Radio Vatican, el a mai vorbit şi despre un subiect conex: cercetările care implică embrioni umani.
„În ultima vreme”, a spus el, „cercetarea a arătat clar că pentru a utiliza celule `mama` sau rădăcină, nu este nici necesară nici oportună producerea de embrioni. De fapt, celulele rădăcină care se găsesc la adulţi sunt valide şi mai sigure decât acelea luate de la embrioni”. De aceea, a explicat el, „motivele pseudoştiinţifice care au justificat utilizarea de embrioni congelaţi sau clonaţi pentru a extrage celule rădăcină s-au prăbuşit.”
El a adăugat: „Toate acestea demonstrează că motivaţiile etice, şi anume acelea că fiinţa umană nu poate fi niciodată folosită ca un instrument, sau ca o medicaţie, sau produsă în acest scop prin clonare, ajung întotdeauna să ajute ştiinţa, pentru că acolo unde se găseşte adevărul etic, se găseşte şi adevărul ştiinţific”.
În Washington, D.C., Cardinalul William Keeler, Preşedinte al Comitetului Episcopilor Americani pentru Activităţi Pro-Life, a aplaudat votul Camerei şi a cerut Senatului să aprobe legislaţia cât mai curând posibil şi să o trimită preşedintelui George W. Bush pentru semnătura sa.
„Această legislaţie este un important prim pas pe `drumul spre un viitor cu adevărat uman, în care omul rămâne stăpânul, şi nu produsul, tehnologiei sale`”, a spus Cardinalul Keeler într-o declaraţie, reluând cuvintele pe care Papa Ioan Paul al II-lea i le-a adresat lui Bush luna trecută.
Parlamentul European a decis deja împotriva permiterii clonării umane. Marea Britanie, totuşi, permite aşa-numita clonare terapeutică pentru cercetare.
