In Memoriam: Preotul Vicar Iosif Sabău
28.06.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - La 16 iunie a trecut la Domnul preotul Iosif Sabău, Vicar general al Episcopiei greco-catolice de Oradea. A fost înmormântat joi, 21 iunie, la Luizi Călugăra (judeţul Bacău), cu slujbă arhierească oficiată de Prea Sfinţiţii Părinţi Aurel Percă, Episcop vicar de Iaşi, Anton Coşa, Episcop de Chişinău (romano-catolici), Virgil Bercea, Episcop de Oradea, George Guţiu, Arhiepiscop ad-personam de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, Episcop vicar de Cluj-Gherla, Hercule Lupinacci, Episcop de Calabria (Italia) – greco-catolici, împreună cu preoţii mânăstirii “Adormirea Maicii Domnului” din Oradea, al cărei stareţ a fost până în august 2000. Cu două zile înainte, la mânăstirea orădeană menţionată, Episcopii greco-catolici Alexandru Mesian (Lugoj), Virgil Bercea, George Guţiu, Florentin Crihălmeanu şi Hercule Lupinacci au slujit prohodul celui dispărut.
Părintele Iosif Sabău s-a născut la Luizi-Călugăra, la 17 martie 1926. A urmat Seminarul gimnazial din Hălăuceşti începând cu anul 1941, apoi studiile teologice romano-catolice la Luizi-Călugăra şi la Alba Iulia. A făcut noviciatul şi profesiunea de 3 ani; la 17 octombrie 1946 a îmbrăţişat viaţa franciscană, prin care s-a dăruit definitiv lui Dumnezeu, pe urmele sărăcuţului Sfânt Francisc, la 7 martie 1953, prin profesiunea solemnă. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1953.
Student fiind, a fost arestat în ziua de 8 iulie 1949 şi anchetat la Iaşi, Roman şi Bacău. A fost condamnat, împreună cu primul lot de preoţi franciscani, în procesul de la Galaţi, în zilele de 29-30 august 1950. A primit trei ani de închisoare corecţională pentru faptul de a fi scris la maşină şi difuzat „manifeste subversive”. Şi-a executat pedeapsa în închisorile din Galaţi, Poarta Albă, Capul Midia şi Coasta Galeş, unde a fost reţinut încă 6 luni peste termenul expirării pedepsei.
După sfinţirea proţească, a lucrat ca vicar parohial, apoi a fost mai mult timp paroh la Siret şi la Vatra Dornei (jud. Suceava). În 1990 s-a mutat ca paroh la Hălăuceşti, având totodată şi a doua reşedinţă la Seminarul Franciscan din Roman, ca Ministru Provincial al Fraţilor Minori Conventuali din Moldova. În 1993, este reales Ministru Provincial, pe durata unui mandat de trei ani, după care este transferat la Oradea, unde a îmbrăţişat ritul greco-catolic.
La data de 31 iulie 1996 a fost numit guardian al conventului, rector al iunioratului şi paroh la Mânăstirea „Maica Domnului” din Oradea, mandat deţinut până în august 2000. La 20 august 1996 a primit aprobarea de a se ocupa de construcţia Conventului. Episcopul de pie memorie Vasile Hossu l-a numit Vicar General al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, funcţie pe care a deţinut-o până la trecerea sa la cele veşnice. La 24 noiembrie 1997 este numit responsabil din partea Provinciei Franciscane pentru întreg sectorul oriental. Dumnezeu să-l odihnească in pace!
