Un pelerinaj care ar putea schimba istoria Bisericii

10.05.2001, Vatican (ZENIT) - Istoria s-ar putea ca în viitor să fie împărţită în „înainte” şi „după” vizita Papei Ioan Paul al II-lea pe urmele Sfântului Pavel. Din 4 până în 9 mai au fost deschise noi orizonturi în dialogul unităţii cu lumea ortodoxă, în relaţiile dintre creştinism şi islamism şi în angajamentul pentru pacea din Orientul Mijlociu.

„Un pas imens făcut cu o cârjă”, scria publicaţia italiană Avvenire comentând vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Atena, opinie împărtăşită şi de presa greacă. „Gheaţa celor 12 secole a fost spartă”, scria publicaţia greacă Kathimerini. „Papa Ioan Paul al II-lea schimbă istoria”, a fost titlul unui articol al publicaţiei greceşti Etnos.

Suspiciunile şi prejudecăţile care durează de 1.000 de ani au fost uitate. După istorica vizită a Papei, zidul psihologic şi cultural care desparte catolicii şi ortodocşii pare a se dărâma. În cazul Bisericii Catolice şi Bisericii Ortodoxe a Greciei, acest zid este mai înalt decât cel teologic sau politic.

În ajunul vizitei papale, presa greacă era mult mai conştientă decât presa apuseană asupra riscului pariului pus de Sfântul Părinte. „Papa va trebui să depăşească abisul unui întreg mileniu”, scria unul din ziarele Atenei. Papa a trecut pragul Bisericii Ortodoxe încet, sprijinindu-se într-o cârjă, făcând un pas imens prin cererea de iertare adresată lui Dumnezeu pentru ofensele aduse de catolici ortodocşilor.

Luigi Geninazzi scria în Avvenire: „Papa Ioan al II-lea a dărâmat un alt zid, care părea la început insurmontabil, o barieră de neîncredere şi ostilitate care a ţinut Biserica Ortodoxă a Greciei şi Biserica Romei separate timp de 1.000 de ani.”

El continuă: „Astfel, toţi cei care după Marele Jubileu al Anului 2000, cu rugăciunea de la Zidul Plângerii sau cu revelaţia de la Fatima, credeau că Papa nu mai are nimic de spus, s-au înşelat. În chiar inima celei mai intransigente ortodoxii, unde până cu câteva ore înainte nu se auzeau decât sloganuri anti-papale blasfemitoare, Papa Wojtyla a provocat aplauze prelungite. Scena era incredibilă: au aplaudat nu numai Arhiepiscopul primat al Greciei Christodoulos dar şi toţi înalţii membri ai Sfântul Sinod, cei 10 Arhiepiscopi şi Mitropoliţi care stăteau alături de delegaţia Vaticanului.”

Dat fiind că Papa urmăreşte întotdeauna moduri concrete de a-şi exprima obiectivele, în Siria el a propus ca şi ţel, pe drumul spre unitatea dintre catolici şi ortodocşi, o dată comună pentru celebrarea Paştilor. Patriarhul ortodox Ignaţiu al IV-lea Hazim a răspuns pozitiv invitaţiei. Mai mult, el a spus că ortodocşii au propus aceasta primii. Rămâne pe mai departe rezolvarea aspectelor tehnice ale problemei.

În Siria s-a văzut încă o dată că angajamentul pentru unitatea creştină nu este doar o problemă a Papei, a Patriarhilor, Episcopilor sau teologilor. La întâlnirea cu tinerii ortodocşi şi catolici, îmbrăcaţi în blugi şi tricouri, au existat voci care au deplâns diviziunea dintre Biserici ca fiind un scandal, şi au reafirmat imperativitatea reconcilierii. Între tinerii care au vorbit s-a aflat şi o tânără care a întrebat: „Doriţi unitatea Bisericii?” Tinerii participanţi au răspuns strigând toţi: „Da”. A fost un moment unic, fără precedent în întâlnirile papale.

Pelerinajul la locurile unde au apărut primele comunităţi creştine, martore ale convertirii lui Saul din Tars, a adus în prim plan problema arzătoare a relaţiei creştinismului cu islamismul. Vechea cetate a Antiohiei, unde discipolii lui Isus din Nazaret au fost numiţi pentru prima oară `creştini`, este astăzi musulmană în proporţie de 90%.

Călătoria Papei a mai scos în evidenţă problema „ciocnirii dintre civilizaţii”, despre care Samuel Huntington scrie în cartea sa „Ciocnirea civilizaţiilor şi restructurarea ordinii mondiale”. Această teză explozivă, câteodată simplistă, afirmă că, dacă secolul al XIX-lea a fost al conflictelor dintre naţiuni, al XX-lea al conflictelor ideologice, secolul al XXI-lea va avea de înfruntat conflictul dintre civilizaţii”. În acest scenariu, din motive demografice, islamismul este privit ca cel mai mare pericol de după căderea comunismului.

Atunci când a intrat în Moscheea Omeiazilor din Damasc, pentru prima oară când un Pontif Roman a făcut un asemenea gest, la 15 ani de la momentul când a intrat în Sinagoga din Roma, Papa a transmis de fapt un mesaj întregii lumi: între musulmani şi creştini a început o nouă eră a dialogului şi cooperării.

Acest Papă, al cărei primă parte a pontificatului a părut mai mult legată de evenimentele europene, de căderea zidurilor care separau şi continuă să separe continentul, demonstrează acum o abordare mai largă, care include acum Asia şi Africa, şi care caută să demoleze mitul „ciocnirii dintre civilizaţii” şi să construiască o eră a dialogului şi păcii. Iar religiile îşi pot aduce o contribuţie foarte importantă în această direcţie.

Atunci când Papa a ajuns în Siria, vizita lui părea ameninţată de manipulare din partea presei, în special a celei de limbă engleză. După discursul preşedintelui Bashar Assad, în care i-a acuzat pe evrei că i-au trăda pe Isus şi Mohamed, anumite surse mass-media au sugerat o alianţă între Vatican şi lumea arabă în problema conflictelor din Orientul Mijlociu.

Igor Man, un expert european în aceste conflicte, şi editor al publicaţiei Stampa din Torino, a explicat: „Au existat israeliţi care nu au înţeles de ce Papa nu a răspuns la invectivele adresate contra evreilor de către preşedintele Sirie, în prezenţa Sfântului Părinte. Papa a ascultat. Sarcina lui nu este să polemizeze. El spune ceea ce crede că este bine de spus. El nu urmează regulile clasice ale diplomaţiei. El ştie că are o misiune de îndeplinit şi merge pe acest drum.”

Sfântul Părinte a vorbit foarte clar în Siria, în prezenţa preşedintelui Assad. Înainte de a pleca de pe aeroportul internaţional din Damasc, Papa a spus încă o dată ce a spus şi la sosire: soluţia pentru conflictele din Orientul Mijlociu stă în dialog şi în implementarea diferitelor rezoluţii ale Naţiunilor Unite. Sfântul Părinte a făcut apel „la toţi oamenii implicaţi, şi la liderii lor politici, să recunoască că confruntarea a eşuat şi va eşua întotdeauna”.

Călătoriile pe care Papa Ioan Paul al II-lea le-a făcut la locurile legate de istoria mântuirii – Muntele Sinai, Ţara Sfântă, şi mai recent în Grecia, Siria şi Malta – au fost foarte diferite de călătoriile anterioare. În general călătoriile lui răspundeau unor cerinţe pastorale concrete. Pelerinajul din ultima săptămână însă are evidente caracteristici profetice, el abordând probleme universale, care afectează viitorul întregii umanităţi.

Înainte de a se urca în avionul care îl ducea din Malta înapoi la Roma, Papa Ioan Paul al II-lea a reamintit motivul pelerinajului său jubiliar: „În locurile legate de aniversarea a două mii de ani de la naşterea Mântuitorului, eu am sperat şi m-am rugat pentru o mai mare înnoire a credinţei creştinilor”.

Astfel înţelege Papa să conlucreze la „noua evanghelizare”. El promite noi surprize cu ocazia Consistoriului cu Cardinalii (21-24 mai) sau cu ocazia următoarei călătorii în Ucraina (23-27 iunie). Când Papa Ioan Paul al II-lea îşi va celebra săptămâna viitoare a 81-a aniversare a zilei de naştere, el se va gândi cu siguranţă tot la viitor.