Pastorala de Paşti a Mitropolitului Lucian

12.04.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - “Ne-a învrednicit Dumnezeu, Cel în Treime închinat, să trecem pragul mileniului III. Avem bucuria de a sărbători primele Paşti ale noului mileniu toţi creştinii deodată. Dacă ne întâlnim cu toţii, fiii aceluiaşi Părinte, în împreună sărbătorire, poate fi acesta un semn că este de dorit ca toţi creştinii să-şi conjuge forţele pentru ‘sporirea comuniunii’, devenind tot mai conştienţi de ‘elementele de credinţă pe care le au în comun’ (Ut Unum Sint, 49).

Acest element de credinţă comun este Paştele: patima, moartea, Învierea şi glorificarea lui Isus, în unicitatea şi universalitatea lui. (…)

Marele Jubileu al anului 2000 a trecut, procurând reale tresăriri de înviere pentru milioane şi milioane de creştini care şi-au redefinit poziţia şi şi-au încurajat mărturia de apostoli ai lui Cristos în unica Sa Biserică. (…) ‘Apostolatul iubirii’ pentru o ‘civilizaţie a iubirii’ nu sunt expresii lipsite de conţinut; ele sunt viaţă în angajarea generoasă pentru a prinde viaţă şi a aduce roade. Totdeauna iubirea rodeşte minunat. Pescuirea minunată (Lc 5, 1-9) este propusă spre meditare la începutul noului mileniu. Corabia lui Petru, în care Isus a urcat şi din care învăţa mulţimile semnifică Biserica – comuniune de credinţă şi iubire. Îndemnul lui Isus: “Mână la adânc!” adresat lui Petru, în urma căruia s-a prins mulţime mare de peşti, semnifică aceeaşi Biserică, care înaintând în largul perspectivei timpului, ascultând de îndemnul Mirelui ei şi eliberată de tot ceea ce este superficial, netemeinic şi amăgitor, construieşte comuniunea pe unica ei temelie, Cristos, Cel mort şi înviat.

Întregul popor creştin este invitat să-şi fixeze privirea pe faţa lui Cristos şi să aprofundeze misterul de durere şi de iubire din care se naşte şi se reînnoieşte în mod constant misterul Bisericii – comuniune ca icoană vie a Preasfintei Treimi (Novo millennio ineunte, NMI, 26). Acest adevăr îl exprimă canonul Învierii, subliniind comuniunea tuturor celor botezaţi în numele Sfintei Treimi. (…) În aceste harice zile ale Săptămânii Mari şi ale glorioasei Învieri suntem martorii descoperirii supreme a iubirii lui Dumnezeu, izvorul comuniunii cu El şi între noi. În chinurile şi moartea lui Isus pe Cruce nu vedem doar biruinţa întunericului şi a răului, cât mai ales triumful lui Cristos, consecinţa iubirii şi ascultării Sale nemărginite faţă de planul Tatălui de mântuire a lumii, şi solidaritatea Sa cu toţi oamenii păcătoşi şi robi ai păcatului. Crucea devine ‘rugăciunea Fiului care oferă Tatălui viaţa sa din iubire pentru mântuirea tuturor’ (NMI, 26), cruce ce devine înviere, bucurie şi înălţare. Comuniunea credincioşilor cu Dumnezeu şi întreolaltă se realizează, paradoxal, în legătura intimă dintre Cruce şi Înviere. (…) Să rămânem uniţi în comuniunea Bisericii prin iubire şi lucrare. Să ne poată vedea şi observa oricine; de aici, din Biserică, ‘să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere’. (…)

Societatea noastră trece prin crize. Deseori se semnalează nemulţumiri nu numai la nivel personal, ci şi comunitar. Toate acestea produc în viaţa creştinului tulburare, nelinişte, nervi, tristeţe şi chiar îndoială; se semnalează lipsa bucuriei. Adevărata bucurie nu depinde de belşugul de bunuri materiale, de absenţa sărăciei sau a feluritelor greutăţi cotidiene, sau chiar de sănătate. Bucuria adevărată este Cristos prezent cu toată iubirea, milostivirea şi pacea Lui în viaţa noastră. Iubirea Celui înviat transfigurează mintea noastră după chipul minţii Lui, mutând-o în altitudinile şi logica pascală: lipsă de egoism, de ură, de răzbunare, de exagerată autoafirmare care calcă în picioare orice demnitate umană. (…)

Paştele întemeiază totul, re-întemeiază şi afirmă veşnicele valori. Viaţa dumnezeiască de care el doreşte să ne facă părtaşi învie şi astăzi. (…)

O lume restaurată, un om nou, înseamnă că ceea ce a fost vechi a fost distrus. Distruse au fost moartea şi iadul, iar păcatele ne sunt iertate. Se mai poate rezista oare unei asemenea bunătăţi iubitoare, iubite frate creştin, fără să iei hotărârea să-ţi schimbi viaţa? (…)

Vă îmbrăţişez pe voi, toţi copilaşii, care sunteţi primăvara Bisericii şi a societăţii, şi pentru a căror curăţie şi nevinovăţie Dumnezeu ne binecuvântează. Voi rămâneţi o normă şi un permanent apel pentru persoanele adulte, spre a nu uita idealul nevinovăţiei. (…) Regret însă, împreună cu toate persoanele care lucrează sub orice formă pentru dreptul la viaţă al tuturor copiilor, pentru încă atâta încrâncenare oarbă în lupta împotriva vieţii ce trebuie să se nască. Regret, pentru că prin aceste vieţi omorâte, pământul se lipseşte de tot atâtea bunevestiri de bucurie. (…) Vă salut pe toţi credincioşii în puterea vârstei care, cu mintea şi cu braţele, faceţi atâtea eforturi spre mai binele societăţii întregi. (…) Mă apropiu de voi, persoanele în vârstă, care aţi depus mărturia bucuriei trăirii cu Cristos. Voi rămâneţi resurse indispensabile de valori afective, morale şi religioase pentru echilibrul societăţii, al familiei şi al persoanei. Să admitem adevărul că societatea umană va fi mai bună dacă va şti să beneficieze de carismele bătrâneţii.

Cu Maria, Fecioara Buneivestiri şi Mama bucuroasă de învierea Fiului ei, vă învit să trăiţi acest Paşte ca pe un moment hotărâtor în alegerea lui Isus ca Domn, Învăţător şi scop al vieţii voastre.”