Patriarhul Alexei al II-lea simte presiuni privind vizita papală
06.03.2001, Moscova (ZENIT) - Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei s-a plâns astăzi că politicienii ruşi fac presiuni asupra sa pentru a accepta vizita Papei Ioan Paul al II-lea, o călătorie pe care conducătorul ortodox a spus că nu ar dori să aibă loc până când nu vor fi rezolvate neînţelegerile dintre cele două Biserici.
În declaraţiile publicate de către agenţia Itar-Tass, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse şi-a exprimat iritarea sa cu privire la sugestiile liderilor politici ca el să îşi înmoaie poziţia. Patriarhul nu a dat nici un detaliu, dar experţii ruşi cred că el se referă la preşedintele Putin, la primul-ministru Mihail Kasianov şi la ministrul de externe Igor Ivanov. Toţi trei au avut întâlniri cordiale cu Papa şi cred că vizita acestuia ar fi o dovadă a interesului Rusiei faţă de deschiderea spre Vest. Nici unul dintre cei trei politicieni nu l-a invitat pe Pontif la Moscova. Dar toţi trei şi-au exprimat în mod public speranţele lor cu privire la o apropiere între creştinii catolici şi ortodocşi.
Astăzi, Patriarhul Alexei al II-lea şi-a reînnoit criticile privind vizita din iunie a Papei în Ucraina, o ţară care este în mod tradiţional legată de Moscova. Patriarhul a descris vizita ca “inoportună”, şi şi-a adăugat glasul său la cel al Mitropolitului ucrainian Vladimir, cerând amânare a ei. Alexei al II-lea a spus că unul dintre motivele pentru care el nu-l poate primi pe Papă este aşa numita “politică de expansiune a Bisericii Romei în Ucraina, Belorusia şi Kazahstan”.
În aceste ţări, catolicii, care au fost persecutaţi în perioada regimului sovietic şi, uneori (ca în cazul celor de rit răsăritean) forţaţi să intre în Biserica Ortodoxă, cunosc acum o renaştere. Structurile Bisericii se restabilesc cu încetul. Dar Patriarhul le priveşte ca pe teritorii ortodoxe, în care nu au dreptul să existe decât credincioşi ortodocşi.
Bisericile Catolică şi Ortodoxă s-au despărţit la începutul mileniului al II-lea, din cauza unor probleme teologice care au fost depăşite între timp, şi a ideilor diferite cu privire la aplicarea principiului primatului Episcopului Romei.
