Episcopul Romei îşi vizitează a 291-a parohie
04.02.2001, Vatican (ZENIT) - Episcopul Romei a părăsit în această dimineaţă Vaticanul, pentru prima oară în noul mileniu, pentru a vizita una dintre parohiile sale. Parohia Sf. Alfons Liguori a fost a 291-a din Roma vizitată de către Papa Ioan Paul al II-lea în timpul pontificatului său de 22 de ani. De la început, el a spus că speră să viziteze toate cele 335 de parohii din Roma.
Vizita de astăzi a fost la una dintre cele mai recent construite biserici din oraş. Timp de 20 de ani, cei 11.000 de parohieni s-au întrunit într-un garaj cu 120 de scaune. Majoritatea credincioşilor din parohie sunt muncitori şi artizani care s-au mutat la periferia Romei pentru a evita preţurile crescute din centrul oraşului.
Credincioşii au delegat sarcina de a-l primi pe Papa celor în jur de 300 de copii din parohie, care au pregătit celebrarea care a inclus steaguri, baloane albe şi galbene, flori şi fotografii cu Pontiful. La sfârşitul Liturghiei, când Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu comunitatea, el s-a adresat în particular tinerilor, şi a reamintit de Ziua Mondială a Tineretului din luna august a anului trecut. „Astăzi ZMT s-a reîntors în parohie, pentru a pregăti o nouă întâlnire în Toronto, Canada, în anul 2002”, a spus Papa.
Papa Ioan Paul al II-lea, care a sosit la orele 9:30 a.m. într-o bună dispoziţie, a spus apoi: „Am astăzi bucuria de a face prima vizită pastorală într-o parohie din Roma, după extraordinarul eveniment de har al Marelui Jubileu”. În timpul Anului Sfânt, Papa şi-a întrerupt vizitele în parohii pentru a-i putea primi pe milioanele de pelerini care au venit la Roma.
Mesajul pe care Papa Ioan Paul al II-lea l-a adresat parohienilor săi a fost acelaşi cu cel de la încheierea Jubileului: „Aruncaţi mrejele în adâncuri”, care repetă pasajul evanghelic al Liturghiei zilei. „Duceţi vestea mântuirii la toţi”, a adăugat el.
