Eparhia Reformată a Ardealului are un nou Episcop
05.02.2001, Cluj-Napoca (Viaţa Cultelor) - La 30 ianuarie ultim, la Cluj-Napoca a avut loc instalarea oficială a noului Episcop al Eparhiei reformate a Ardealului, doctor în Teologie Papp Geza. Adunarea generală eparhială l-a ales în această demnitate la 12 decembrie 2000, mandatul de episcop fiind valabil de la 1 ianuarie 2001, ne-a informat secretarul eparhial, Pr. Gergely Janos. Până la această dată Episcopul reformat al Ardealului a fost dl Kalman Csiha (n. 1929), ales în 1990, în prezent pensionar.
La ceremonia instalării au participat Întâistătătorii Bisericilor tradiţionale maghiare din Transilvania, şi anume Episcopul Laszlo Tokes (Eparhia reformată de pe lângă Piatra Craiului – Oradea), Episcopul Mozes Arpad (Eparhia evanghelică S.P.) şi Episcopul Szabo Arpad (Eparhia unitariană), precum şi Arhiepiscopul ortodox al Vadului, Feleacului şi Clujului, Î.P.S. Bartolomeu Anania, şi Arhiepiscopul ad personam greco-catolic de Cluj-Gherla, Î.P.S. George Guţiu. Administraţia clujeană a fost reprezentată de viceprimarul Boros Janos, iar autorităţile de stat de prefectul Vasile Soporan. Au asistat liderii UDMR, Marko Bela – preşedinte şi Takacs Csaba. Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, E.S. Ijgyarto Istvan, şi respectiv consulul general la Cluj-Napoca, Alfoldi Laszlo, au fost prezenţi la eveniment.
Noul Episcop a promis, în jurământul depus în faţa enoriaşilor, că va conduce Eparhia reformată a Ardealului în spiritul Evangheliei şi va întări disciplina, mai ales în privinţa respectării canoanelor.
Dr. Papp Geza s-a născut în 1954, a absolvit cursurile Institutului Teologic Protestant din Cluj-Napoca, iar din 1998 a fost preot paroh în acelaşi oraş.
Eparhia reformată a Ardealului are în componenţă 16 protopopiate, cu 512 parohii şi aproape tot atâtea diaspore şi filii, acestea din urmă neavând propriul lor preot şi adesea nici biserică. Eparhia are deocamdată numai 510 preoţi, care slujesc în 659 de biserici şi în 41 de case de rugăciune.
