Naşterea lui Cristos ne descoperă profunzimile iubirii lui Dumnezeu

„Să ne veselim şi să ne bucurăm în Domnul, căci mântuirea veşnică a coborât în lume, aleluia”. Cu aceste cuvinte, liturghia de astăzi ne invită să ne umplem de „bucuria sfântă” a Crăciunului. La începutul unui nou an, acest îndemn ne învaţă să îl trăim pe deplin în lumina lui Cristos, a cărui mântuire a venit în lume pentru toţi oamenii.

Perioada Crăciunului aduce, într-adevăr, în atenţia creştinilor, misterul lui Isus şi opera Sa de mântuire. În faţa ieslei, Biserica adoră măreţul mister al Întrupării: Pruncul din braţele Mariei este Cuvântul veşnic care a pătruns în timpul nostru şi şi-a asumat natura omenească rănită de păcat, pentru a o uni cu Sine şi a o răscumpăra. Orice realitate umană, orice eveniment temporal primeşte astfel o rezonanţă eternă: în persoana Cuvântului întrupat creaţia ajunge să fie slăvită în mod minunat.

Sfântul Augustin scrie: „Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu”. Între cer şi pământ a fost aşezată în mod definitiv o punte: în Omul-Dumnezeu, omenirea regăseşte calea spre Cer. Fiul Mariei este Mijlocitorul universal, Supremul Pontif. Fiecare gest al Pruncului este un mister destinat să descopere bunăvoinţa nesfârşită a lui Dumnezeu.

În peştera din Betleem se exprima cu o simplitate deconcertantă iubirea nemărginită pe care Dumnezeu o are pentru fiecare fiinţă umană. În iesle îl contemplăm pe Dumnezeu făcut om pentru noi.

Sfântul Francisc din Asissi a avut ideea de a înfăţişa acest mesaj într-o scenă vie a naşterii, în localitatea Greccio, în 25 decembrie 1223. Biograful său, Tommaso da Celano, povesteşte cum el radia de bucurie, pentru că acea scenă impresionantă strălucea cu simplitatea Evangheliei, sărăcia era elogiată şi smerenia recomandată. Biograful încheie observând că „după acea priveghere solemnă, fiecare s-a întors la casa sa plin de o bucurie de nedescris” (cf. Vita prima, cap. XXX, 86, 479).

Intuiţia lui Francisc este surprinzătoare: ieslea nu este numai un nou Betleem, pentru că ne reaminteşte evenimentul istoric şi ne reactualizează mesajul său, dar este şi o ocazie de bucurie şi de mângâiere: este ziua bucuriei, timp de înălţare. Tommaso da Celano mai observa că acea noapte de Crăciun era luminoasă ca ziua şi plăcută pentru oameni şi pentru animale (cf. ibidem, 85, 469).

Ieslea celebrează alianţa dintre Dumnezeu şi om, dintre pământ şi Cer. Betleemul, loc de bucurie, devine de asemenea şcoală de bunătate, pentru că aici este exprimată îndurarea şi iubirea care îl leagă pe Dumnezeu de fiii Săi. Aici se dovedeşte în mod vizibil fraternitatea care trebuie să îi uneasca pe cei care sunt fraţi în credinţăa, întru cât sunt toţi fii ai aceluiaşi Tată ceresc. În acest spaţiu de comuniune, Betleemul străluceşte ca o casă în care toţi îşi pot găsi hrana – din punct de vedere etimologic, numele său înseamnă „casa pâinii” – vestindu-se astfel, într-un anumit fel, misterul pascal al Euharistiei.

În Betleem, ca pe un altar simbolic, este celebrată Viaţa fără de moarte, şi oamenilor din toate timpurile le este dat să guste hrana nemuririi, “hrana pelerinilor, adevărata pâine a fiilor” (Secvenţa pentru Corpus Domini). Numai Răscumpărătorul, care s-a născut în Betleem, poate să împlinească aşteptările cele mai profunde ale inimii omului, să aline suferinţele şi rănile.

În peştera din Betleem o contemplăm pe Maria, care L-a adus la lumina pe Fiul lui Dumnezeu prin lucrarea Spiritului Sfânt. „Femeia supusă la glasul Spiritului Sfânt, femeia tăcerii şi ascultării, femeia speranţei, care ştie să primească, ca şi Avraam, voinţa lui Dumnezeu, «nădăjduind împotriva oricărei nădejdi» (cf. Romani 4,18)” (Tertio millennio adveniente, 48), Fecioara străluceşte ca model pentru toţi cei care se încred din toata inima în făgăduinţele lui Dumnezeu.

Împreună cu ea şi Iosif, să rămânem în adoraţie înaintea ieslei din Betleem, în timp ce se înalţă spre cer rugăciunea noastră: „Să strălucească faţă Ta deasupra noastră şi să ne mântuieşti, Doamne!”.

Întăriţi de darul naşterii Mântuitorului, să ne intensificăm angajamentul nostru în aceste ultime zile ale Anului Sfânt. Să ne deschidem inimile către Cristos, calea unică şi universală care duce spre Dumnezeu. Vom putea, astfel, să ne continuam drumul în noul an cu o încredere statornică. Fie ca pe drumul nostru să ne susţină mijlocirea puternică a Mariei, Fecioara credincioasă, martora tăcută a misterului din Betleem.