Înţelepciunea adevărată nu se impune cu forţa
20.09.2009, Castel Gandolfo (Catholica) - Duminică, 20 septembrie 2009, în pofida vremii ploioase, numeroşi pelerini s-au reunit la amiază în curtea interioară a Palatului apostolic din Castel Gandolfo, pentru a asculta cuvântul de învăţătură a Papei Benedict al XVI-lea şi a se ruga împreună antifonul marian Îngerul Domnului. Aceasta a fost ultima întâlnire a Papei la Castel Gandolfo pentru rugăciunea Îngerul Domnului, deoarece în perioada 26-28 septembrie va face o călătorie apostolică în Cehia, şi de aceea a salutat cu căldură comunitatea locală în mijlocul căreia s-a aflat timp de mai multe săptămâni. Vă oferim textul alocuţiunii Sfântului Părinte după traducerea realizată de Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
Astăzi, pentru obişnuita reflecţie duminicală, folosesc ca punct de plecare pasajul din Scrisoarea lui Iacob care ne este propus în Liturghia de azi (3,16-4,3), şi mă opresc, în special, asupra unei expresii ce impresionează prin frumuseţea şi actualitatea ei. Este vorba despre descrierea adevăratei înţelepciuni, pe care Apostolul o contrapune celei false. În timp ce aceasta din urmă este „pământească, materială şi diabolică”, şi se recunoaşte din faptul că provoacă „invidii, certuri şi dezordini şi răutăţi de tot felul” (3,16), din contră, „înţelepciunea care vine de sus este înainte de toate curată, ea este apoi paşnică, prietenoasă, docilă, plină de milă şi bogată în fapte bune, nu este părtinitoare şi nici făţarnică” (3,17).
O listă de şapte calităţi, după uzanţa biblică, din care rezultă perfecţiunea adevăratei înţelepciunii şi efectele pozitive pe care ea le produce. Drept cea dintâi şi principala calitate, pusă aproape ca premisă a celorlalte, Sfântul Iacob citează „puritatea”, adică sfinţenia, reflexul transparent, să spunem aşa, al lui Dumnezeu în sufletul uman. Şi la fel ca Dumnezeu de la care provine, înţelepciunea nu are nevoie să se impună cu forţa, deoarece deţine vigoarea invincibilă a adevărului şi a iubirii, care se afirmă de la sine. De aceea este paşnică, blândă şi prietenoasă, nepărtinitoare, şi cu atât mai mult nu recurge la minciuni; este îngăduitoare şi generoasă, se recunoaşte după roadele de bine pe care le suscită din belşug.
Pentru ce să nu ne oprim să contemplăm din când în când frumuseţea acestei înţelepciuni? Pentru ce să nu luăm din izvorul necontaminat al iubirii lui Dumnezeu înţelepciunea inimii, care ne dezintoxică de reziduurile minciunii şi egoismului? Acest lucru este valabil pentru toţi, dar, în primul rând, pentru cine este chemat să fie promotor şi „ţesător” de pace în comunităţile religioase şi civile, în raporturile sociale şi politice şi în relaţiile internaţionale. În zilele noastre, poate şi din cauza anumitor dinamici proprii ale societăţilor de masă, se constată nu rareori o defectuoasă respectare a adevărului şi a cuvântului dat, împreună cu o răspândită tendinţă de agresivitate, de ură şi de răzbunare.
„Dreptatea – scrie Sfântul Iacob – aduce rodul său făcătorilor de pace, dacă este semănată acolo unde domneşte pacea” (3,18). Dar pentru a înfăptui opere de pace este necesar a fi oameni de pace, punându-ne la şcoala „înţelepciunii care vine de sus”, pentru a-i asimila calităţile şi a produce efectele ei. Dacă fiecare, în propriul ambient, ar reuşi să respingă minciuna şi violenţa în intenţii, în cuvinte şi în fapte, cultivând cu grijă sentimente de respect, de înţelegere şi de stimă faţă de alţii, poate nu ar rezolva toate problemele vieţii zilnice, dar ar putea să le înfrunte în mod mai senin şi cu mai mult succes.
Dragi prieteni, încă o dată Sfânta Scriptură ne-a condus să reflectăm asupra unor aspecte morale ale existenţei umane, dar pornind de la o realitate ce precede însăşi morala, adică de la adevărata înţelepciune. Să îi cerem lui Dumnezeu cu încredere înţelepciunea inimii, prin mijlocirea aceleia care a primit în sânul ei şi a născut Înţelepciunea întrupată, pe Isus Cristos, Domnul nostru. Marie, Scaunul Înţelepciunii, roagă-te pentru noi!
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
