Cardinalul Bertone s-a întâlnit cu Emil Boc
18.09.2009, Vatican (Catholica) - Biroul de Presă al Sfântului Scaun a dat, în ziua de joi, 17 septembrie 2009, un comunicat privind vizita primului ministrul Emil Boc în Vatican: „În această dimineaţă, cardinalul Secretar de Stat Tarcisio Bertone S.D.B., însoţit de Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru Relaţiile cu Statele, s-a întâlnit cu Emil Boc, primul ministru al României. Primul ministru a fost primit de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea la încheierea audienţei generale de ieri, 16 septembrie”. Premierul Emil Boc i-a dăruit Papei un vas de sticlă de culoare albastră cu fir de aur, lucrare ce poartă semnătura artistului Ioan Nemţoi.
La rândul său, Papa Benedict al XVI‑lea i‑a oferit un stilou personalizat, iar membrilor delegaţiei câte o medalie pontificală pentru bărbaţi şi un rozariu pentru femei. „Discuţiile cordiale”, continuă comunicatul, „au permis un schimb rodnic de opinii privind actuala situaţie internaţională, cu o atenţie particulară acordată anumitor aspecte de cooperare bilaterală între Sfântul Scaun şi România. Au fost atinse şi unele probleme importante în relaţiile Bisericii Catolice cu statul român. În acest context, secretarul de stat şi-a exprimat interesul şi pentru, printre alte lucruri, situaţia Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti şi a comunităţilor catolice din România”.
