Prima Întâlnire Naţională a Preoţilor Catolici
12.10.2009, Bucureşti (Catholica) - La Snagov, la mănăstirea călugărilor carmeliţi de la Ciofliceni, în perioada 13-16 octombrie 2009, se va desfăşura Prima Întâlnire Naţională a Preoţilor Catolici, a cărei temă va fi: „Sfânta Preoţie, între slujire carismatică şi funcţionarism instituţional”. Vor participa 80 de preoţi din aproape toate Diecezele şi Eparhiile din ţară, aflăm dintr-un comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti.
Întâlnirea naţională a preoţilor a fost dorită de Episcopii români de ambele rituri. Ei au stabilit, în cadrul sesiunii din luna mai a Conferinţei Episcopilor din România ca, pe parcursul Anului Preoţiei (19 iunie 2009 – 11 iunie 2010), să se organizeze şase întâlniri naţionale, la care să participe un anumit număr de preoţi din toate Diecezele şi Eparhiile catolice. Prin aceste întâlniri, Episcopii doresc să le ofere preoţilor lor ocazia de a se ruga împreună, dar şi posibilitate de a se cunoaşte şi a dialoga. Programul întâlnirilor a fost definitivat în cadrul sesiunii din 5-7 octombrie 2009 a Conferinţei Episcopilor Catolici din România, de la Satu Mare.
Prima Întâlnire Naţională a Preoţilor Catolici se va deschide la 13 octombrie 2009, cu celebrarea sfintei Liturghii. Programul zilnic al întâlnirii cuprinde momente de rugăciune în comun – Liturgia Orelor, Acatistul Maicii Domnului, Rozariul -, meditaţii legate de tema întâlnirii şi discuţii în grupuri. Meditaţiile vor fi ţinute de: PS Mihai Frăţilă, Episcop greco-catolic de la Vicariatul de Bucureşti al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş (14 octombrie, ora 16.00), PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (15 octombrie, ora 16.00), şi pr. Şerban Tarciziu (14 şi 15 octombrie, ora 9.00). Miercuri, 14 octombrie, la ora 12.00, Sfânta Liturghie va fi celebrată în ritul greco-catolic şi va fi prezidată de PS Mihai Frăţilă. Joi, 15 octombrie, ora 12.00, Sfânta Liturghie va fi celebrată în rit romano-catolic şi va fi prezidată de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.
Următoarele întâlniri vor avea loc astfel: 9-12 noiembrie 2009, la Şumuleu Ciuc; 9-12 februarie 2010, la Iaşi; 15-18 martie 2010, la Timişoara; 13-16 aprilie 2010, la Lugoj; 17-20 mai 2010, la Oradea.
