Violenţa nu este niciodată soluţia
11.01.2010, Vatican (Catholica) - Violenţa nu poate fi niciodată considerată un răspuns, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea ieri, într-un apel la încetarea atacurilor împotriva migranţilor şi creştinilor. Acest apel a fost făcut după rugăciunea Angelus cu credincioşii din Piaţa San Pietro. Fără să menţioneze un anume caz, Pontiful a vorbit despre „două fapte (care) mi-au atras atenţia, în mod special, în aceste ultime zile: condiţia migranţilor care caută o viaţă mai bună în ţări care au nevoie, din diferite motive, de prezenţa lor, şi situaţiile conflictuale, în diferite părţi ale lumii, în care creştinii sunt obiect ale unor atacuri, adesea violente”.
„Trebuie să se plece de la miezul problemei”, a spus Suveranul Pontif. „Trebuie să se plece de la semnificaţia persoanei! Un imigrant este o fiinţă umană, diferită prin provenienţă, cultură şi tradiţii, dar este o persoană ce trebuie respectată, cu drepturi şi îndatoriri, în special în domeniul muncii, unde este mai puternică tentaţia exploatării, dar şi în cadrul condiţiilor concrete de viaţă. Violenţa nu trebuie să fie niciodată şi pentru nici un motiv calea de a rezolva problemele. Provocarea este înainte de toate umană! Invit pe fiecare să privească faţa celuilalt şi să descoperi că el are un suflet, o istorie şi o viaţă: este o persoană şi Dumnezeu îl iubeşte cum mă iubeşte pe mine.”
Privitor la violenţele împotriva creştinilor, Papa Benedict a făcut o propunere similară: „Violenţa faţă de creştini în unele ţări a suscitat indignarea multora, şi pentru că s-a manifestat în zilele cele mai sacre ale tradiţiei creştine. E necesar ca instituţiile, atât politice cât şi religioase să nu ignore – subliniez acest lucru – îndeplinirea propriilor responsabilităţi. Nu poate exista violenţă în numele lui Dumnezeu, nici nu se poate imagina cinstirea Lui ofensând demnitatea şi libertatea propriilor semeni.” Joi au izbucnit conflicte în oraşul italian Rosarno, Calabria, între localnici şi migranţii africani. După câteva zile de tensiune crescută, aproximativ 1.300 de muncitori africani au fost scoşi din localitate. În Egipt, şase creştini ortodocşi copţi şi un gardian musulman au fost omorâţi în Nag Hammadi, după Liturghia de Crăciun (celebrat miercuri de unele Biserici Ortodoxe).
