Persoane consacrate care au lăsat urme în sufletul IPS Ioan Robu
29.01.2010, Bucureşti (Catholica) - Scrisoarea pastorală cu ocazia Zilei Persoanelor Consacrate, 2 februarie 2010, a IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti, este o aducere aminte a unor surori, călugări şi preoţi care, de-a lungul anilor, „au lăsat urme în sufletul meu; sau, altfel spus, mi-au rămas aproape feţe care din nou capătă contur şi culoare, deşi au trecut mulţi ani de atunci, de când ei nu mai sunt pe acest pământ decât cu trupurile-n cimitire sau ca lumini în amintirea noastră”. Astfel, de la mănăstirea din comuna Popeşti Leordeni, o aminteşte pe Mater Benedicta din Congregatio Jesu: „micuţă şi firavă, cu faţa în acelaşi timp senină şi severă, cu ochi întrebători, a fost hărăzită de Dumnezeu să treacă împreună cu celelalte surori prin noaptea comunistă. Vedeai îndată-n ea suferinţe îndurate, uneori ţi le şi povestea, detaşată, fără a se emoţiona, chiar atunci când `retrăia` momentele cele mai grele… Speranţa acestei surori a dat speranţe restului congregaţiei, şi aşa a putut din nou să renască”.
Un alt model dintre multele întipărite în amintirea Înalt Preasfinţitului este acela al fratelui laic Dîncă, un franciscan din Pildeşti pe care l-a cunoscut la Săbăoani. „Nu i-am ştiut niciodată numele de botez; toată lumea îi spunea `Fratele Dîncă`. Era de toate: sacristan, om de ogradă, ministrant, vizitiu, dascăl, după împrejurări, dar frate întotdeauna. Stătea mult în genunchi şi se ruga ore întregi în fiecare zi; şi atunci când mătura sau îngrijea de păsări şi animale de curte, îl simţeai că se roagă şi simplitatea hainelor ascundea un suflet mare în slujirea tuturor, cu dragoste neobosită. Nu deranja pe nimeni cu nimic; şi dacă nu era pe aproape, acesta ar fi fost cel mai mare deranj în lumea aceea pe care el zilnic o umplea cu prezenţa sa tăcută şi zâmbitoare. Era Fratele Dîncă şi-l simţeai ca frate. Aş spune despre el că a fost o floare a simplităţii”.
„Şi aş putea continua multe pagini, evocând chipuri de persoane consacrate şi preoţi care au lăsat câte-o urmă în sufletul meu, dar mă opresc aici, dând slavă Domnului că m-a răsfăţat, făcându-mă să întâlnesc atâta lumină şi seninătate şi bunătate întrupată, după pilda Învăţătorului nostru Isus. Cum se vede, am cules câteva exemple din trecut, dar şi acum, în congregaţiile din Arhidieceză şi printre persoanele consacrate şi preoţii comunităţilor noastre întâlneşti multe chipuri pline de lumina şi de bucuria de a răspândi binele pe oriunde ar trece, după modelul Mântuitorului… Dragi surori, persoane consacrate, iubiţi confraţi preoţi… vă mulţumesc pentru tot ce dăruiţi din viaţa voastră Bisericii noastre locale, arătând că Evanghelia este vie şi că glasul lui Isus răsună prin vieţile voastre, binevestind iubirea, credinţa şi speranţa, chiar pe lemn de răstignire, nu rareori”.
