Reuniune CCEE zilele următoare în Chişinău
22.02.2010, Chişinău (Catholica) - Cea de-a zecea Întâlnire a Conferinţelor Episcopale din sud-estul Europei va avea loc în acest an la Chişinău între 25 şi 28 februarie în complexul episcopal al unicei Dieceze catolice din această ţară, la invitaţia Episcopului locului, Mons. Anton Coşa. Tematica „Drepturile şi datoriile minorităţii catolice în ţările Europei de sud-est” va fi firul călăuzitor al acestei întâlniri. Vor fi reprezentate nouă Conferinţe Episcopale, din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Moldova, România, Conferinţa Episcopală Internaţională Sfinţii Ciril şi Metodiu şi Turcia. În cursul întâlnirii vor avea intervenţii Preşedintele CCEE, Cardinalul Peter Erdo, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta; Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, Mons. Francisco-Javier Lozano; şi Observatorul permanent al Sfântului Scaun la Consiliul Europei, Mons. Aldo Giordano. După Reuniunea plenară a CCEE (Paris, 1-4 octombrie 2009), CCEE revine asupra chestiunii raportului din Biserică şi stat în particular în contextul acelor ţări, în special din sud-estul Europei, unde Biserica Catolică este minoritară.
„Prin această întâlnire vrem să analizăm situaţia particulară a Bisericii Catolice în acele ţări în care suntem minoritari, nu doar pentru a vorbi despre drepturile care sunt garantate oricărei instituţii locale recunoscute, dar mai ales pentru a verifica contribuţia proprie pe care catolicii pot şi trebuie să o depună la realizarea binelui comun a societăţii în care trăim”, spunea Cardinalul Vinko Pulijc, Arhiepiscop de Sarajevo şi Preşedinte al Conferinţei Episcopale din Bosnia-Herţegovina. „În mod particular”, continuă Cardinalul, „schimbările care survin în societatea noastră, deja greu încercată în trecut de război, foamete, şi diferite forme de totalitarism, este astăzi invadată de un proces de secularizare scăpată de sub control, care, deşi diferită de la un stat la altul, prezintă elemente comune. Astăzi, de exemplu, familiile din ţările noastre trebuie să înfrunte probleme noi, puţin cunoscute înainte, ca şomajul, emigraţia, alcoolismul, drogurile, avortul. În acest context, Biserica Catolică este chemată să favorizeze menţinerea valorilor tradiţionale ale popoarelor noastre, să le repropună societăţii, şi să le întărească.”
Deşi „minoritare”, ştim că Bisericile noastre au posibilitatea şi deja contribuie la acest ţel, prin instituţiile noastre sociale şi pastorale destul de limitate, la binele comun al societăţii în care trăim, mai ales în domeniul centrelor de primire, educaţie sau susţinerea familiilor nevoiaşe”, afirma Mons. Anton Coşa, Episcop de Chişinău: „La încheierea vizitei ad limina la care am participat împreună cu Episcopii din România, Sf. Părinte ne-a încredinţat o altă misiune atunci când ne sfătuia la o preocupare decisivă în a favoriza prezenţa valorilor creştine în societate, fondând centre de formare unde tinerii să poată cunoaşte valorile autentice, îmbogăţite de geniul culturii din ţările noastre, astfel încât să le poată mărturisi în ambientul în care trăiesc” (Discursul Papei Benedict al XVI-lea, 12.02.2010). Biserica vrea să îşi dea aportul său determinant la construirea unei societăţi reconciliate şi solidare, capabilă de a înfrunta procesul de secularizare aflat în desfăşurare”.
Pe parcursul Întâlnirii de la Chişinău, participanţii vor putea vizita: Casa Providenţei. Este Centrul social-pastoral al Diecezei care gestionează o cantină pentru 100 de persoane sărace, centre de zi pentru copii şi bătrâni. Noul Centru pentru copii şi tineri cu o grădiniţă, o casa de primire pentru studenţi; Parohia Stăuceni. Aflată la mică distanţă de capitala Chişinău, în parohie funcţionează o grădiniţă şi un casă de primire pentru boschetari; Cenacolul „Regina Pacis”. Este o structură de primire pentru copiii străzi care doresc să înceapă un itinerar de credinţă. Printre altele, această structură se ocupă de primirea şi reintegrarea socială a victimelor traficului de persoane, distribuirea unui prânz cald, asistenţa materială şi legală a familiilor defavorizate. Vineri 26 februarie la orele 11.30 va fi organizată şi o conferinţă de presă la sediul episcopiei de Chişinău la care vor participa: Cardinalul Peter Erdo, Preşedintele CCEE; Cardinalul Vinko Pulijc, Arhepiscop de Sarajevo; Mons. Francisco-Javier Lozano, Nunţiu Apostolic; Mons. Anton Cosa, Episcop de Chişinău. (După comunicat secretariatului CCEE)
