Biserica este încă sfântă?
23.02.2010, Roma (Catholica) - „Sfinţenia Bisericii” este un argument deosebit de actual, nu numai datorită unor ştiri cum sunt scandalurile despre care au discutat Papa Benedict al XVI-lea şi episcopii irlandezi în ziua de marţi, 16 februarie 2010, ci pentru că a fost reluată de documente şi acte pontificale recente. Argumentul este prezentat în volumul „Concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu. Studiu istorico-teologic despre sfinţenia Bisericii”, scris de preotul portughez Miguel De Salis, profesor la Facultatea de Teologie de la Universitatea Pontificală Sfânta Cruce, intervievat de agenţia ZENIT. Vă oferim câteva fragmente din acest interviu, tradus de pr. Mihai Pătraşcu şi publicat pe ITRC.ro.
– În prefaţa la cartea dumneavoastră, scrisă de Cardinalul Jose Saraiva Martins, prefect emerit al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, se vorbeşte despre sfinţenie ca „dar al lui Dumnezeu” şi „răspunsul omului dat lui Dumnezeu”. Lipseşte acest dar în Biserica din secolul al XXI-lea?
– Cred că nu. Nu lipseşte darul şi nici răspunsul. E suficient să ne gândim la urma de sfinţenie lăsată de persoane ca Maica Tereza, Padre Pio, Maximilian Kolbe, Piergiorgio Frassati, Ioan Paul al II-lea şi atâţia alţii, pentru a menţiona câteva dintre personajele importante care au marcat istoria recentă.
– E posibil să vedem sfinţenia în spatele câtorva ştiri publicate recent?
– Este posibil, dar uneori e greu să o găsim. Unele ştiri arată o rană şi atunci când eşti rănit, e mai greu să înţelegi că alte părţi ale trupului sunt sănătoase, că nu este pierdut totul. În afară de aceasta, ştim că toţi creştinii aici, pe pământ, trebuie să ne convertim în fiecare zi şi este nevoie de o purificare pentru a putea vedea sfinţenia. Conciliul Vatican II amintea, în Lumen gentium (nr. 8), că „Biserica, incluzând în sânul ei oameni păcătoşi, deopotrivă sfântă şi având mereu nevoie de purificare, practică neîncetat pocăinţa şi înnoirea”.
– Cum să înţelegem unele dintre acuzele aduse păstorilor Bisericii că nu au intervenit la timp asupra unor abuzuri?
– Catehismul Bisericii Catolice (nr. 827) aminteşte că „toţi membrii Bisericii, inclusiv slujitorii ei, trebuie să se recunoască păcătoşi. În toţi, neghina păcatului se află încă amestecată cu grâul Evangheliei până la sfârşitul timpurilor. Deci Biserica reuneşte păcătoşi la care a ajuns mântuirea lui Cristos dar care au mereu nevoie de sfinţire”. E posibil, aşa cum a demonstrat istoria, ca aceia care formează Biserica să acţioneze în mod contrar Evangheliei, dar există foarte mulţi păstori (Biserica are peste 5.000 de episcopi) care-i slujesc pe credincioşi cu o abnegaţie şi generozitate unice. E suficient să ne gândim la Episcopii închişi în China, în Vietnam şi în alte locuri din lume. În loc să facem suma la toate acestea, să-l lăsăm pe Dumnezeu să o facă, cred că acest lucru ne invită să nu ne descurajăm.
– Biserica este cu adevărat sfântă?###- În mod tradiţional se explică sfinţenia Bisericii distingând două aspecte. Primul este ceea ce în mod obiectiv este sfânt în Biserică: sacramentele, Cuvântul lui Dumnezeu, prezenţa lui Cristos şi a Duhului Sfânt, legea morală şi toate celelalte daruri pe care Dumnezeu i le-a oferit ca să-și desfăşoare misiunea ce i-a fost încredinţată. Al doilea include roadele sfinţeniei cauzată de darurile divine oferite, adică sfinţii şi viaţa obişnuită în harul lui Dumnezeu, trăită aici, pe pământ. Însă acest mod de a împărţi sfinţenia Bisericii nu reuşeşte să explice bine influenţa păcatului în Biserică, deci în sfinţenia ei trăită.
– Vi se pare adecvat comportamentul preoţilor în multe ţări?
– Vedeţi, numărul de preoţi care în toată lumea îi slujesc pe credincioşi este de circa 400.000. Celebrează Liturghia, fac cateheză, se ocupă de cei bolnavi, ajută familiile… Binele nu face zgomot, nici nu apare în ziare; în schimb, răul da. E suficient să privim la numărul de preoţi morţi în aceşti ultimi ani datorită angajării în favoarea celor mai săraci, sau la numărul de preoţi care suferă persecuţie din cauza credinţei şi a apărării drepturilor umane.
În afară de aceasta, trebuie să înţelegem că adesea ştirile sunt prezentate în aşa fel încât să atragă atenţia noastră, care este deja prea provocată de alte evenimente. Şi în timpuri în care secularizarea este atât de puternică, aşa cum este acum, proporţia de comportamente greşite printre preoţi este la acelaşi nivel, dacă nu mai mic, cu cea a cetăţenilor care compun societăţile occidentale. Aceasta nu înseamnă că nu există unele cazuri grave care probabil nu sunt tratate în modul corect, şi pentru aceasta ierarhia a luat act şi încearcă să rezolve problemele, cerând iertare dacă este necesar.
