Lumea drogurilor nu e lumea mea
17.03.2010, Bucureşti (Catholica) - Începând de astăzi, Ziarul Lumina al Patriarhiei Române începe derularea unei campanii de prevenire a consumului de droguri, prin care va mediatiza intens toate aspectele negative ale unui fenomen care ia amploare de la an la an. Motivaţia? „Dimensiunile consumului de droguri în ţara noastră, efectele devastatoare ale acestor substanţe asupra tinerilor, în mod special, şi consecinţele dramatice asupra familiei şi comunităţii.”
Articolul ce anunţă noua campanie explică: „Vom încerca, prin instrumentele care ne sunt la îndemână, să abordăm toate faţetele problemei. Cu sprijinul partenerilor noştri, Ministerul Sănătăţii; Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; Agenţia Naţională Antidrog şi Asociaţia Integration, vom sta de vorbă cu specialişti în adicţie, cu psihologi, preoţi, farmacologi, sociologi, profesori, cu persoane dependente, încercând să înţelegem toate aspectele care ţin de acest fenomen, să intrăm în familiile celor care ne citesc cu informaţii complete, cu sfaturi şi recomandări autorizate. Vă vom prezenta, de asemenea, dramele şi mărturiile unor foşti consumatori de narcotice, sperând ca prin puterea exemplului să salvăm cât mai mulţi tineri de mirajul unei lumi false.”
