Denia Prohodului Domnului la Catedrala Patriarhală din Bucureşti
03.04.2010, Bucureşti (Catholica) - Ieri seară, 2 aprilie, în Sfânta şi Marea Vineri, în toate bisericile ortodoxe s-a săvârşit Denia Prohodului Domnului. La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, slujba Deniei a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, informează Trinitas TV, citat de Basilica.ro. Preafericirea Sa, a vorbit credincioşilor în această seară despre trei mari adevăruri pe care ni le pune înainte Cântarea Prohodului, în strânsă legătură cu cele trei stări care se cântă.
Primul adevăr care se desprinde este acela că Fiul lui Dumnezeu rămâne în permanenţă, în unire ipostatică cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi: „Deşi sufletul Său e despărţit de trup şi trupul Său e pus în mormânt, Hristos Domnul nu se desparte de Dumnezeu Tatăl şi de Duhul Sfânt iar trupul şi sufletul Său, deşi despărţite între ele nu se despart de dumnezeirea Lui. Unirea într-o singură persoană, persoana Fiului lui Dumnezeu, a dumnezeirii şi a umanităţii Sale este mai tare decât moartea”, a spus Preafericirea Sa. De asemenea, cel de-al doilea adevăr este acela că făptura întreagă recunoaşte Dumnezeirea Mântuitorului atunci când Acesta pătimeşte: „Când pătimeşte Hristos Domnul pe cruce, toată făptura pătimeşte şi recunoaşte în El pe Făcătorul universului – aşa se spune într-una din cântări: toate au pătimit împreună cu Tine când ai pătimit Tu pe cruce recunoscându-Te că eşti Făcătorul a toate. Şi spun cântările pe care le-am cântat în seara aceasta: soarele şi luna s-au îmbrăcat în mantii negre jelind, întristându-se, căci Cel ce moare pe cruce este Făcătorul a toate”, a mai spus PF Daniel.
Al treilea adevăr pe care ni-l înfăţişează cântările Deniei din această seară este acela că întristarea morţii aduce, totodată, şi nădejdea apropiatei Învieri, după cum a spus Preafericirea Sa: „Întristarea sau plângerea şi tânguirea Maicii Domnului şi a Bisericii întregi acum, căci Maica Domnului este icoana Bisericii, este o tânguire cu speranţă, pentru că Mântuitorul în Sfintele Evanghelii a anunţat de trei ori suferinţele Sale dar şi Învierea Sa. Şi, când Mântuitorul a murit pe cruce Maica Domnului şi-a adus aminte mai intens de această profeţie a Mântuitorului că a treia zi va învia. Maica Domnului se tânguieşte dar cu speranţa şi nădejdea învierii.”
