Interviu despre pr. Amorth, exorcizări şi diavoli
24.04.2010, Roma (Catholica) - Pr. Gabriele Amorth este considerat unul dintre cei mai buni exorcişti din lume, îndeplinind această funcţie timp de mai mult de 25 de ani, cu 70.000 de exorcisme la activ. Marco Tosatti, într-o vreme expert vaticanist pentru publicaţia La Stampa, autor a nenumărate cărţi, a stat de vorbă cu pr. Amorth, rodul acelor discuţii fiind cartea „Memorie di un Esorcista” (Memoriile unui exorcist). Cartea este un fel de testament spiritual, în care pr. Amorth aminteşte de luptele împotriva celui rău: o serie de povestiri ce atestă prezenţa şi influenţa răului, dar şi eliberarea din robia lui, a explicat Tosatti într-un interviu pentru agenţia Zenit.
– Cine este exorcistul şi, în particular, cine este pr. Amorth?
– Exorcistul este un preot care a primit de la Episcopul său – singurul autorizat să facă o astfel de intervenţie – dreptul de a elibera persoane afectate de fenomene demonice, inclusiv posedare. Gabriele Amorth este preşedintele onorific al asociaţiei exorciştilor fondată de el acum mulţi ani, fiind probabil cel mai cunoscut exorcist din lume. În luna aprilie a celebrat a 85-a aniversare şi continuă cu această bătălie.
– Dar există diavolul cu adevărat?
– Creştinii nu pot să nu creadă că există spirite pure ce l-au respins pe Dumnezeu, care acţionează în moduri ordinare şi extraordinare în lume.
– Cine este diavolul şi ce face? Cum se manifestă şi cum îi recunoaşte exorcistul influenţa asupra unei persoane?
– Diavolul este un înger căzut. În acţiunile sale el încearcă să îi conducă pe oameni la păcat, să le cucerească sufletele. Acţiunea sa este cu siguranţă misterioasă. Cu permisiunea lui Dumnezeu el acţionează împotriva oamenilor, reuşind, în unele cazuri, să îi posede, dar fără să le poată atinge sufletele. Prin rugăciunile ritualului de exorcizare şi prin folosirea sacramentelor, exorcistul îşi eliberează victima de sub acţiunea negativă a diavolului.
– De ce a instituit Biserica figura exorcistului?
– Isus Cristos a dat mandat discipolilor Săi să predice Evanghelia, să vindece bolnavii şi să alunge demonii. De-a lungul mai multor secole figura exorcistului nu a existat în creştinism: fiecare creştin putea să fie un soldat în această luptă. Şi chiar şi astăzi orice creştin poate să spună – şi fac asta – rugăciuni pentru eliberare. Iar unii sfinţi, precum Padre Pio, fără să fie exorcişti, au eliberat victime de sub influenţa demonică. Trebuie spus că în ultimii ani, evident pentru a răspunde unei nevoi în creştere, tot mai mulţi Episcopi sunt obligaţi să numească preoţi pentru acest tip de pastoraţie.
– Cât e sugestie şi cât adevăr în cazurile numeroaselor persoane ce cred că sunt posedate de diavol?
– Din ceea ce mi s-a spus în cercetările pe care le-am făcut, cazuri de posedare adevărată sunt rare, foarte rare. Gabriele Amorth – şi cred că şi colegii săi fac la fel – nu primeşte pe nimeni care nu a căutat mai întâi ajutor dinspre medicină. Şi în ciuda acestei precauţii, multe din cazurile pe care le vede nu au răul la origine. Însă, deşi rar, influenţa demonică există, iar aceste cazuri sunt înspăimântătoare.
– În ce fel poate să scape omul de tentaţia păcatului şi răului?
– A fugi de atacul ispitelor este, cred eu, imposibil. O viaţă curată şi creştină ne poate ajuta să nu cădem pradă acestor ispite.
– Diavolul a pus mereu piedici Bisericii. Papa Paul al VI-lea spunea cândva: „fumul Satanei a intrat în Biserică”. Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Benedict al XVI-lea au denunţat în repetate rânduri prezenţa codiţei diavolului în multele acţiuni de atac împotriva Scaunului lui Petru. În aceste zile asistăm la un atac fără precedent împotriva actualului Pontif. Care este opinia Dvs?
– Papa Benedict al XVI-lea, ca Papa Ioan Paul al II-lea înaintea sa, a spus că bătălia centrală a Bisericii vremurilor noastre este pe teme de morală şi de apărare a vieţii şi familiei. Este o bătălie împotriva culturii prevalente din cea mai mare parte a lumii occidentale, mai presus de toate din media. Încercarea de discreditare a Bisericii şi a Papei caută tocmai să slăbească impactul învăţăturilor sale. Se mizează pe influenţarea opiniei publice, care adesea nu are nici instrumentele şi nici timpul să verifice adevărul din spatele acuzaţiilor. Lucru cu atât mai nepotrivit cu cât dacă este cineva care doreşte mai mult curăţirea Bisericii, acela este tocmai Joseph Ratzinger.
