Puterea „însufleţitoare” a crucii
29.04.2010, Roma (Catholica) - Forţa „însufleţitoare” a crucii a fost redescoperită, a afirmat secretarul Consiliului Pontifical pentru Laici, Episcopul Josef Clemens, reflectând asupra celei de-a 26-a aniversări a Crucii Zilei Mondiale a Tineretului, în ziua de joi, 22 aprilie 2010, în cadrul unei Liturghii celebrate la Centrul internaţional de tineret San Lorenzo. Centrul, înfiinţat de Papa Ioan Paul al II-lea în 1983, se află în apropiere de Piaţa San Pietro, şi găzduieşte, atunci când nu se află în pelerinaj în lume, crucea dăruită de acest Papă tinerilor în 22 aprilie 1984.
Episcopul Clemens a arătat în predica sa că „recentele controverse cu privire la prezenţa crucifixului în clădirile publice, în şcoli şi spitale, ne-a permis să înţelegem capacitatea ‘însufleţitoare’ a crucii lui Cristos”. Crucea „este tot mai mult un semn de contradicţie, o problemă care cere răspunsuri”, a afirmat prelatul. Pr. Eric Jacquinet, director al Centrului San Lorenzo şi cap al secţiunii pentru tineret din Consiliul Pontifical pentru Laici, a explicat că „este important să prezentăm mesajul crucii tinerilor care vin aici”. El a continuat: „Tinerii cunosc suferinţa, eşecurile, îndoielile, tristeţea: ei au nevoie să găsească mângâiere, tărie şi speranţă”.
„Când tinerii vin să venereze crucea cu mare credinţă, inimile lor sunt atinse”, a spus pr. Jacquinet. „Pentru unii, venerarea crucii este cel mai important moment al pelerinajului la Roma”. Tinerii de la Centrul San Lorenzo au realizat un material video intitulat „Puterea Crucii”, pentru a ilustra această forţă „însufleţitoare”. Materialul, realizat în colaborare cu H2O News şi cu Comunitatea Emmanuel din Roma, a fost prezentat la sfârşitul Liturghiei. Documentarul include mărturiile a 17 tineri, vorbind nu doar despre istoria Crucii Zilei Mondiale, ci mai presus de toate despre puterea manifestată în ea şi iubirea pentru omenire care l-a condus pe Cristos să accepte moartea.
Tinerii relatează despre pierderea unui prieten, lipsa unui tată într-o familie, sau pierderea unui copil nenăscut. Ei vorbesc despre cum au putut să găsească adevărata iertare, împăcare, pace şi bucurie doar în Cristos şi în crucea Lui. Materialul video, care în prezent poate fi vizionat doar la Centrul San Lorenzo, este gata în limbile italiană, engleză, franceză, spaniolă, germană şi poloneză. Urmăreşte să fie un instrument de evanghelizare, prezentându-le tinerilor care participă la activităţile centrului misterul crucii, şi însoţind Crucea Zilei Mondiale în drumul său prin diecezele din întreaga lume.
