Sărbătoarea popoarelor la Pordenone
25.05.2010, Pordenone (Catholica) - Duminică, 23 mai 2010, Solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt, Dieceza de Concordia-Pordenone a celebrat a doua ediţie a „Sărbătorii popoarelor”. Au participat comunitatea ghaneză, română, poloneză, ucraineană şi albaneză. Sărbătoarea popoarelor a început la ora 12.15 cu Sfânta Liturghie prezidată de Episcopul de Concordia-Pordenone, Excelenţa sa Ovidio Poletto. Alături de el au concelebrat pr. Gianfranco Corazza, directorul Centrului „Migrantes”, diverşi preoţi italieni şi capelanii diferitelor comunităţi etnice.
În cuvântul de învăţătură Episcopul a spus că fiecare creştin, indiferent de culoarea pielii, de cultură, de naţionalitate a primit, aşa cum spune Sfântul Paul în Scrisoarea către Romani, Duhul învierii prin care strigăm „Abba, Tată!” şi însuşi Duhul Sfânt dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. I-a îndemnat apoi pe toţi cei prezenţi să participe activ la viaţa bisericii şi să fie martori credincioşi ai lui Cristos înviat. De asemenea, le-a spus participanţilor să nu îşi uite originile şi să ducă mai departe tradiţiile şi obiceiurile moştenite din strămoşi.
După Sfânta Liturghie a urmat prânzul unde nu au lipsit preparate culinare tipice fiecărei naţionalităţi. Românii, aşa cum era de aşteptat, le-au oferit celorlalţi participanţi cunoscutele sărmăluţe şi alte specialităţi ale bucătăriei româneşti care au fost foarte apreciate de toţi cei prezenţi. Sărbătoarea a continuat cu un program artistic, urmărit cu mult interes. Comunitatea română a oferit spectatorilor o suită de dansuri populare, după care i-au invitat pe toţi cei prezenţi la dans. La sfârşitul programului artistic aplauzele nu mai conteneau. Spre seară, toţi s-au întors la casele lor cu inimile pline de bucurie, scrie pr. Ciprian Ghiurcă la finalul corespondenţei pentru Ercis.ro.
