Întâlnire de formare pentru fraţii minori conventuali
27.05.2010, Roman (Catholica) - La Institutul Teologic Franciscan din Roman a avut loc, joi, 27 mai 2010, o zi de formare şi actualizare a tuturor fraţilor minori conventuali care activează în ţară. Întâlnirea a fost deschisă de către fr. Emilian Cătălin, ministrul provincial, prin cuvântul de salut în care a urat bun venit tuturor celor 70 de fraţi prezenţi şi totodată a evidenţiat importanţa unei astfel de întâlniri în parcursul de formare permanentă a fiecărui frate.
Programul a început cu părintele Cesar Esayan, frate libanez, care a făcut o prezentare a Delegaţiei Orientului Mijlociu şi a Ţării Sfinte, începând cu un scurt istoric după care a evidenţiat o serie de particularităţi ale aceste circumscripţii, insistând în special asupra unor elemente culturale şi religioase caracteristice. Delegaţia cuprinde două ţări: Turcia şi Liban, precum şi Ţara Sfântă, unde urmează să se deschidă în viitor un convent. Este formată din 18 fraţi de diferite naţionalităţi. În timpul dedicat discuţiilor pe marginea celor prezentate fraţii au avut posibilitatea să adreseze direct întrebări fr. Cesar, în care au cerut diferite completări şi clarificări, ce au conturat un tablou complet al delegaţiei.
Întâlnirea a continuat cu celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de către ministrul provincial, şi cu recitarea Orei Medii, urmate de servirea prânzului şi un timp liber în care fraţii au avut posibilitatea să se întâlnească şi să îşi împărtăşească reciproc din experienţele şi activităţile pe care le desfăşoară. În a doua parte a zilei fraţii s-au adunat să reflecteze asupra unor aspecte canonice cu care se confruntă frecvent în special în activităţile pastorale. Fr. Cristian Blăjuţ, doctor în drept canonic, a pornit discuţiile pe anumite teme şi, intrând în dialog cu cei prezenţi, a prezentat noile directive juridice ale Bisericii Universale şi Locale în ceea ce priveşte o serie de situaţii care cer o mai atentă abordare canonică. Dialogul a fost binevenit şi foarte util deoarece a reuşit să actualizeze cunoştinţele canonice ale fraţilor, precum şi să lămurească o serie de situaţii cu care aceştia se confruntă în câmpul pastoral.
Programul s-a încheiat cu mulţumirea pe care vicarul provincial, fr. Marius Vătămănelu, a adus-o conferenţiarilor, precum şi celor prezenţi şi cu câteva anunţuri pentru o mai bună desfăşurare a activităţilor spirituale şi formative din cadrul comunităţilor franciscane. Cei prezenţi şi-au exprimat aprecierea pentru organizarea unor astfel de întâlniri, care se doresc a fi din ce în ce mai mult îmbogăţite, spre creşterea calităţii formării permanente a tuturor fraţilor chemaţi să vestească evanghelia, acolo unde Dumnezeu îi cheamă, scrie la finalul corespondenţei pentru Ercis.ro fr. Virgil Blaj.
