Omul este liber când poate iubi pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenul său prin fapte bune
27.06.2010, Bucureşti (Catholica) - În duminica a V-a după Rusalii, PF Daniel a celebrat Liturghia în paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei patriarhale. Comentând pasajul evanghelic de la Matei, despre vindecarea a două persoane posedate din ţinutul numit Gadara, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a spus: „Evanghelia aceasta ne arată că Mântuitorul Isus Hristos doreşte ca omul să nu fie stăpânit de duhurile necurate, să nu fie folosit de duhurile rele pentru a face rău, ci să fie purtător de duhul lui Dumnezeu pentru a săvârşii binele.
„De aceea, în Biserica noastră Ortodoxă viaţa creştină înseamnă şi o luptă cu duhurile rele. De la botez avem deja un program duhovnicesc, acela al lepădării de Satana şi de toţi slujitorii lui şi al unirii cu Hristos şi al mărturisirii Lui ca Dumnezeu şi Împărat. Acest program înseamnă că în viaţa creştină este o luptă între duhul lui Hristos, pe care creştinul l-a primit la Botez, şi duhurile rele care îl ispitesc pe om, care îl îndeamnă să fie neascultător faţă de Dumnezeu şi care îl îndeamnă să săvârşească răul”, a spus PF Daniel conform Radio Trinitas, citat de Basilica.ro.
Omul poate obţine libertatea adevărată prin ascultarea de Mântuitorul Hristos şi de Biserica Sa. Această libertate se manifestă prin iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri: „Atunci este omul liber când poate iubi pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenul său prin fapte bune. Omul care nu se mai roagă nu este un om liber, el este împiedicat de duhurile răutăţii ca să se întâlnească cu Dumnezeu iubitorul de oameni. Omul care face răul nu este un om liber, ci este un om care se află sub stăpânirea duhurilor rele. Numai omul care săvârşeşte binele şi se roagă este un om liber pentru că poate iubi pe Dumnezeu şi pe semenii lui, astfel încât adevărata libertate, sau sfânta libertate, se arată a fi libertate pentru bunătate, pentru a săvârşi binele şi pentru a aduce pace în sufletele celor din jurul nostru.”
