Exigenţele chemării lui Cristos ne conduc spre libertate
27.06.2010, Vatican (Catholica) - În ultima duminică a lunii dedicate Preasfintei Inimi a lui Isus, Papa Benedict al XVI-lea i-a invitat pe credincioşi să fie mai deschişi şi mai radicali în a răspunde la chemarea din partea lui Cristos. Papa a făcut aceste comentarii duminică, 27 iunie 2010, în discursul dinaintea recitării rugăciunii Angelus la amiază, cu mulţimile adunate în Piaţa San Pietro, discurs pe care l-a dedicat temei „Chemarea lui Cristos şi exigenţele ei”.
Iubiţi fraţi şi surori!
Lecturile biblice de la Sfânta Liturghie din această duminică îmi dau ocazia de a relua tema chemării lui Cristos şi a exigenţelor acestei chemări, temă asupra căreia m-am oprit şi cu o săptămână în urmă, cu ocazia hirotonirii de noi preoţi în Dieceza de Roma. Într-adevăr, cine are norocul să cunoască un tânăr sau o tânără care îşi lasă familia de origine, studiile sau munca pentru a se consacra lui Dumnezeu, ştie bine despre ce este vorba, pentru că are în faţă un exemplu viu al răspunsului radical la chemarea divină. Aceasta este una dintre experienţele cele mai frumoase care pot fi trăite în Biserică: a vedea, a atinge cu mâna acţiunea Domnului în viaţa persoanelor; a experimenta faptul că Dumnezeu nu este o entitate abstractă, ci o Realitate atât de mare şi puternică încât umple supraabundent inima omului, o Persoană vie şi apropiată, care ne iubeşte şi care cere să fie iubită.
Evanghelistul Luca ni-l prezintă pe Isus care, în timp ce merge pe drum, spre Ierusalim, întâlneşte câţiva bărbaţi, probabil tineri, care îi promit să îl urmeze oriunde merge. Isus se arată foarte exigent cu ei, avertizându-i că „Fiul Omului – adică El, Mesia – nu are unde-şi rezema capul”, adică nu are o locuinţă proprie stabilă, şi că cine alege să lucreze cu El pe ogorul lui Dumnezeu nu se mai poate uita înapoi (cf. Luca 9,57-58.61-62). Altuia, în schimb, Cristos îi spune: „Urmează-mă!”, cerându-i o desprindere clară de legăturile de familie (cf. Luca 9,59-60). Aceste exigenţe pot părea prea dure, dar în realitate exprimă noutatea şi prioritatea absolută a Împărăţiei lui Dumnezeu care se face prezentă în însăşi Persoana lui Isus Cristos. În ultimă analiză, este vorba de acea radicalitate care este datorată Iubirii lui Dumnezeu, căreia Isus însuşi se supune primul. Cel care renunţă la toate, chiar şi la el însuşi, pentru a-l urma pe Isus, intră într-o nouă dimensiune a libertăţii, pe care Sf. Paul o defineşte „a umbla în Duh” (cf. Galateni 5,16). „Pentru libertate ne-a eliberat Cristos”, scrie Apostolul, şi explică faptul că această nouă formă de libertate dobândită pentru noi de Cristos constă în „a ne sluji prin iubire, unii pe alţii” (cf. Galateni 5,1.13). Libertatea şi iubirea coincid! Dimpotrivă, a asculta de propriul egoism conduce la rivalitate şi conflicte.
Iubiţi prieteni, se apropie acum de final luna iunie, caracterizată de devoţiunea faţă de Preasfânta Inimă a lui Isus. Chiar în sărbătoarea Preasfintei Inimi am reînnoit cu preoţii din lumea întreagă angajamentul nostru la sfinţire. Astăzi doresc să îi invit pe toţi la a contempla misterul Inimii umano-divine a Domnului Isus, pentru a atinge izvorul însuşi al Iubirii lui Dumnezeu. Cel care îşi fixează privirea asupra acelei Inimi străpunse şi mereu deschise pentru iubirea noastră, simte adevărul aceste invocaţii: „Doamne, tu eşti singurul meu bine” (Psalmul responsorial), şi este gata să lase totul pentru a-l urma pe Domnul. O, Marie, care ai răspuns fără rezerve la chemarea divină, roagă-te pentru noi!
