Tinereţea mea va fi cel mai bun adăpost pentru Euharistie
07.08.2010, Vatican (Catholica) - Aproximativ 53.000 din cei 80.000 de participanţi la audienţa generală de miercuri, din Piaţa San Pietro, au fost participanţi de la pelerinajul european al ministranţilor. „Dragi băieţi, fete şi tineri, fiţi bineveniţi”, le-a spus Pontiful ministranţilor. „Am survolat Piaţa cu elicopterul şi am văzut toate culorile şi bucuria, care este prezentă în această piaţă! Astfel voi nu numai că creaţi aici un ambient de sărbătoare, ci faceţi şi mai fericită inima mea! Mulţumesc!” Sfântul Părinte a salutat sosirea statuii Sf. Tarciziu, purtată în pelerinaj prin diferite ţări ale lumii. „Noi astăzi o primim bucuroşi, fericiţi că putem cunoaşte mai bine această figură din primele secole ale Bisericii. Apoi statuia va fi plasată la catacombele sfântului Calixt, unde Sfântul Tarciziu a fost înmormântat.”
„Cine era sfântul Tarciziu?”, a întrebat în continuat Papa. „Nu avem multe informaţii. Suntem în primele secole din istoria Bisericii, mai precis în secolul al treilea; se relatează că era un tânăr care frecventa catacombele sfântului Calixt aici la Roma şi era foarte fidel faţă de angajamentele sale creştine. Iubea mult Euharistia şi, din diferite elemente, concludem că, în mod ipotetic, era un acolit, adică un ministrant. Erau ani în care împăratul Valerian îi persecuta dur pe creştini, care erau constrânşi să se adune în ascuns în casele private sau, uneori, şi în catacombe, pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu, a se ruga şi a celebra Sfânta Liturghie. Şi obiceiul de a duce Euharistia celor închişi şi celor bolnavi devenea tot mai periculoasă. Într-o zi, când preotul a întrebat, aşa cum făcea de obicei, cine era dispus să ducă Euharistia celorlalţi fraţi şi surori care o aşteptau, s-a ridicat tânărul Tarciziu şi a zis: ‘Trimite-mă pe mine’. Acel băiat părea prea tânăr pentru o slujire aşa de angajantă! ‘Tinereţea mea’, a spus Tarciziu, ‘va fi cel mai bun adăpost pentru Euharistie’. Preotul, convins, i-a încredinţat acea pâine preţioasă spunându-i: ‘Tarciziu, aminteşte-ţi că o comoară cerească este încredinţată grijilor tale slabe. Evită căile frecventate şi nu uita că lucrurile sfinte nu trebuie să fie aruncate la câini şi nici mărgăritarele la porci. Vei păzi cu fidelitate şi siguranţă sfintele taine?’ ‘Mai bine voi muri’, a răspuns hotărât Tarciziu, ‘decât să le cedez’.”
„De-a lungul drumului a întâlnit pe stradă câţiva prieteni, care apropiindu-se de el i-au cerut să meargă cu ei. La răspunsul său negativ ei – care erau păgâni – au devenit suspicioşi şi insistenţi şi şi-au dat seama că strângea ceva la piept şi pe care părea să-l apere. Au încercat să-l smulgă, dar în zadar; lupta a devenit tot mai furioasă, mai ales când au aflat că Tarciziu era creştin; l-au luat la şuturi, au aruncat cu pietre în el, dar el nu a cedat. Muribund, a fost dus la preot de către un oficial pretorian pe nume Quadratus, devenit şi el, în ascuns, creştin. A ajuns acolo lipsit de viaţă, dar strâns la piept ţinea încă o mică pânză de lână cu Euharistia. A fost înmormântat imediat în catacombele Sfântului Calixt. Papa Damas a făcut o inscripţie pentru mormântul Sfântului Tarciziu, conform căreia tânărul a murit în anul 257. Martirologiul Roman fixează data la 15 august şi în acelaşi Martirologiu se prezintă şi o frumoasă tradiţie orală, conform cărei pe trupul Sfântului Tarciziu n-a fost găsit preasfântul sacramente, nici în mâini, nici în haine. S-a explicat că particula consacrată, apărată cu viaţa de micul martir, devenise carne din carnea sa, formând astfel cu însuşi trupul său, o unică ostie nepătată oferită lui Dumnezeu.”
Pontiful a continuat: „Drage şi dragi ministranţi, mărturia Sfântului Tarciziu şi această frumoasă tradiţie ne învaţă iubirea profundă şi marea veneraţie pe care trebuie să le avem faţă de Euharistie: este un bun preţios, o comoară a cărei valoare nu se poate măsura, este pâinea vieţii, este însuşi Isus care se face hrană, sprijin şi forţă pentru drumul nostru de fiecare zi şi cale deschisă spre viaţa veşnică; este darul cel mai mare pe care ni l-a lăsat Isus. Mă adreseze vouă celor prezenţi aici şi, prin intermediul vostru, tuturor ministranţilor din lume! Slujiţi-l cu generozitate pe Isus prezent în Euharistie. Este o misiune importantă, care vă permite să fiţi deosebit de aproape de Dumnezeu şi să creşteţi într-o prietenie adevărată şi profundă cu el. Păziţi cu gelozie această prietenie în inima voastră asemenea Sfântului Tarciziu, gata să vă angajaţi, să luptaţi şi să vă daţi viaţa pentru ca Isus să ajungă la toţi oamenii. Comunicaţi şi voi celor de vârsta voastră darul acestei prietenii, cu bucurie, cu entuziasm, fără frică, pentru ca să poată simţi că voi cunoaşteţi acest mister, că este adevărat şi că voi îl iubiţi! De fiecare dată când vă apropiaţi de altar, aveţi norocul să asistaţi la marele gest de iubire al lui Dumnezeu, care continuă să vrea să se dăruiască fiecăruia dintre noi, să ne fie aproape, să ne ajute, să dea forţă pentru a trăi bine. […] Nouă probabil nu ne este cerut martiriul, însă Isus ne cere fidelitatea în lucrurile mici, reculegerea interioară, participarea interioară, credinţa noastră şi efortul de a menţine prezentă acea comoară în viaţa de fiecare zi. Ne cere fidelitatea în îndeplinirea îndatoririlor zilnice, mărturia iubirii sale, frecventând Biserica prin convingere interioară şi prin bucuria prezenţei sale. Astfel putem face cunoscut şi prietenilor noştri că Isus trăieşte.”
