Campus vocaţional pentru tinere la Târgu Ocna
09.08.2010, Târgu Ocna (Catholica) - Surorile Slujitoarele Preacuratei de Parma, timp de trei zile, în perioada 4-7 august 2010, au găzduit, la Târgu Ocna, 35 de tinere din diferite parohii ale Diecezei de Iaşi, pentru un campus vocaţional, aflăm de pe . Încă din prima zi, pornind de la consideraţia „România este grădina Maicii Domnului”, tinerele au primit câte o floare şi semnificaţia ei. Seara, la ora mariană organizată la grotă, fiecare s-a oferit pe sine Preasfintei Fecioare prin intermediul acestei flori. Ca noutate în acest campus a fost responsabilizarea tinerelor în organizarea momentelor de rugăciune. Astfel, pentru rugăciunea de dimineaţă, fiecare grup în camere construiau un mic altar, iar apoi se rugau toate rugăciunile şi intenţiile pe care Duhul Sfânt le inspira. Pentru Liturghii fiecare participantă a propus cântece, iar pentru adorarea sfintei cruci, organizată a doua seară, afară la grotă, tinerele au participat cu meditaţii şi reflecţii personale despre cruce.
Tema acestor zile, „Sfinţii sunt întotdeauna învăţători”, a avut ca scop dezvăluirea unor aspecte specifice vieţii consacrate şi vieţii de căsătorie, prezente în viaţa Annei Maria Adorni, fondatoarea acestei congregaţii, care la 3 octombrie 2010 va fi beatificată la Parma. Pr. capucin Romeo Horvat, prin meditaţiile sale pe această temă, a ajutat tinerele să descopere valori ca ascultarea, respectul, curajul, iubirea, sacrificiul, acceptarea de sine, speranţa şi să învingă frica de a se apropia de Dumnezeu şi de a se abandona voinţei Lui. Urmau răspunsuri personale la întrebări, împărtăşirea în grupuri mici şi apoi iarăşi întâlnirea în grup mare. A fost organizată şi o vizită la un centru de persoane cu dizabilităţi grave.
În ziua de 6 august, participantele au urcat pe muntele Lia, ca Isus pe muntele Tabor cu ucenicii, iar acolo, într-o poieniţă, a avut loc meditaţia. A existat în final un moment de recreaţie cu cântece şi dansuri. Pentru a descoperi semnificaţia cuvintelor „Învăţătorule, ce bine ne simţim aici!”, în seara zilei de 6 august a fost organizată o adoraţie euharistică nocturnă, cu cântece specifice momentelor de rugăciune de la Medjugorje şi cu participarea unora dintre părinţii tinerelor.

Mi-a placut foarte mult acest campus si doream sa mai stau inca o saptamana.