Isus răstignit este model absolut de umilinţă şi gratuitate
29.08.2010, Castel Gandolfo (Catholica) - În ziua de duminică, 29 august 2010, Papa Benedict al XVI-lea a dedicat rugăciunea Angelus de la amiază minerilor chilieni care de peste 20 de zile sunt în centrul unei intervenţii complexe pentru a-i aduce la suprafaţă, după prăbuşirea minei care i-a blocat în subteran, la sute de metri adâncime în regiunea Atacama. În discursul dinaintea rugăciunii Angelus, Papa i-a invitat pe credincioşi la a redescoperi valoarea umilinţei, care are în Cristos modelul ei absolut. Vă oferim alocuţiunea Papei, după traducerea realizată de redacţia în limba română a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
În Evanghelia acestei duminici (Luca 14,1.7-14) îl întâlnim pe Isus comesean în casa unui fariseu de frunte. Observând că invitaţii îşi alegeau locurile cele dintâi la masă, El le-a povestit o parabolă, având ca ambient un ospăţ de nuntă. „Când eşti invitat la nuntă, nu te aşeza în fruntea mesei, căci s-ar putea să fie invitat şi cineva mai de vază decât tine; atunci cel care v-a invitat, şi pe tine şi pe el, va veni şi-ţi va spune: ‘Lasă-l pe el în locul acesta’… Dimpotrivă, când eşti invitat, aşează-te pe locul cel din urmă” (Luca 14,8-10). Domnul nu intenţionează să dea o lecţie de bune maniere, nici despre ierarhia dintre diferitele autorităţi. El insistă mai degrabă asupra unui punct decisiv, care este cel al umilinţei: „Oricine se înalţă va fi umilit, şi oricine se umileşte va fi înălţat!” (Luca 14,11). Această parabolă, într-un sens mai profund, ne face să ne gândim şi la poziţia omului în relaţia cu Dumnezeu. „Ultimul loc” poate de fapt să reprezinte condiţia omenirii degradate de păcat, condiţie din care numai întruparea Fiului Unul-Născut o poate ridica. De aceea, Cristos însuşi „a luat ultimul loc în lume – crucea – şi tocmai cu această umilinţă radicală ne-a răscumpărat şi ne ajută în mod constant” (Enciclica Deus caritas est, nr. 35).
La sfârşitul parabolei, Isus sugerează căpeteniei fariseilor să invite la masa sa nu prietenii, rudele sau vecinii bogaţi, ci persoanele mai sărace şi marginalizate, care nu au posibilitatea să îl invite la rândul lor (cf. Luca 14,13-14), pentru ca darul să fie gratuit. Adevărata răsplată, de fapt, la sfârşit, o va da Dumnezeu, „care guvernează lumea… Noi îi oferim doar serviciile noastre, atât cât putem, şi până când ne dă putere” (Enciclica Deus caritas est, nr. 35). Încă o dată, deci, să privim la Cristos ca model de umilinţă şi de gratuitate; de la El să învăţăm răbdarea în ispite, blândeţea în ofense, ascultarea de Dumnezeu în durere, în aşteptarea ca Acela care ne-a invitat să ne spună: „Prietene, poftim mai sus!” (cf. Luca 14,10); adevăratul bine, de fapt, este a sta aproape de El. Sfântul Ludovic, rege al Franţei – a cărui comemorare a fost miercurea trecută – a pus în practică ceea ce este scris în Cartea lui Ben Sirah: „Cu cât eşti mai mare, cu atât să te umileşti mai mult şi vei afla har înaintea Domnului” (3,8). Aşa scria în „Testamentul spiritual” către fiul său: „Dacă Domnul îţi va acorda unele prosperităţi, va trebui nu numai să îi mulţumeşti cu umilinţă, ci fii bine atent să nu devii mai rău din glorie deşartă sau într-un alt fel oarecare, adică fii atent să nu intri în contrast cu Dumnezeu sau să îl ofensezi chiar cu darurile Sale” (Acta Sanctorum Augusti 5 [1868], 546).
Iubiţi prieteni, astăzi amintim şi martiriul Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeţii lui Cristos, care a ştiut să se lepede de sine pentru a face loc Mântuitorului, şi a suferit şi murit pentru adevăr. Să îi cerem lui şi Fecioarei Maria să ne conducă pe calea umilinţei, pentru a deveni vrednici de răsplata dumnezeiască.
