Dumnezeu nu exclude pe nimeni, nici pe săraci nici pe bogaţi
02.11.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că Dumnezeu doreşte să mântuiască toate sufletele, şi este în special atras de cele care sunt pierdute. Pontiful a spus aceasta în cadrul discursului său dinaintea rugăciunii Angelus de la amiază, recitată duminică, 31 octombrie 2010, împreună cu cei adunaţi în Piaţa San Pietro. După rugăciunea Angelus, Papa a spus: „Ieri, în catedrala din Oradea Mare din România, Cardinalul Peter Erdo l-a beatificat pe Szilard Bogdanffy, Episcop şi martir. În anul 1949, când avea 38 de ani, a fost în secret consacrat Episcop şi apoi arestat de regimul comunist al ţării lui, România, fiind acuzat de conspiraţie. După patru ani de suferinţă şi umilire, a murit în închisoare. Să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest păstor eroic al Bisericii care a mers pe urmele Mielului până la capăt! Fie ca mărturia lui să aducă mângâiere celor care şi astăzi sunt persecutaţi pentru Evanghelie.
Iubiţi fraţi şi surori!
Evanghelistul Luca acordă o atenţie specială temei milostivirii lui Isus. În naraţiunea lui găsim într-adevăr câteva episoade care evidenţiază iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl şi a lui Cristos, care a spus că a venit să îi cheme la convertire nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi (cf. Luca 5,32). Între aceste relatări ale lui Luca se află şi aceea a convertirii lui Zaheu, care se citeşte în Liturghia din această duminică. Zaheu este un vameş, ba chiar este şeful vameşilor din Ierihon, important oraş pe râul Iordan. Vameşii adunau tributul pe care evreii trebuiau să îl plătească împăratului roman, şi deja pentru acest motiv erau consideraţi păcătoşi publici. Mai mult, ei profitau adesea de poziţia lor storcând bani de la oameni. De aceea, Zaheu era foarte bogat şi dispreţuit de concetăţenii lui. Aşadar Isus, când a trecut prin Ierihon şi s-a oprit la casa lui Zaheu, a provocat un mare scandal. Domnul, însă, ştia exact ce face. A dorit, să spunem aşa, să parieze, şi a câştigat pariul: Zaheu, profund impresionat de vizita lui Isus, a decis să îşi schimbe viaţa, şi a promis să dea înapoi de patru ori mai mult decât luase pe nedrept. „Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case”, a spus Isus, şi a concluzionat: „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”.
Dumnezeu nu exclude pe nimeni, nici pe sărac nici pe bogat. Dumnezeu nu se lasă condiţionat de prejudecăţile noastre umane, ci vede în toţi un suflet care trebuie mântuit, şi este în mod special atras spre aceia care sunt consideraţi de alţii ca pierduţi şi care se consideră şi ei la fel. Isus Cristos, Dumnezeu întrupat, a demonstrat această milostivire imensă, care nu înlătură gravitatea păcatului, ci urmăreşte întotdeauna mântuirea păcătosului, oferirea posibilităţii răscumpărării, a unui nou început, a convertirii. Într-un alt pasaj al Evangheliei, Isus declară că este foarte dificil pentru un om bogat să intre în Împărăţia Cerurilor (cf. Matei 19,23). În cazul lui Zaheu, vedem că tocmai ceea ce pare imposibil se întâmplă cu adevărat: „El”, comenta Sf. Ieronim, „a renunţat la bogăţia lui şi a înlocuit-o imediat cu bogăţia Împărăţiei Cerurilor” (Predică la Psalmul 83,3). Şi Sf. Maxim din Torino adăuga: „Bogăţiile, pentru cei nechibzuiţi, alimentează necinstea, dar pentru cei înţelepţi ele sunt un ajutor pentru virtute; pentru cei din urmă oferă şansa mântuirii, pentru cei dintâi sunt o piatră de încercare şi duc la pierzare” (Predica 95).
Iubiţi prieteni, Zaheu l-a primit pe Isus şi s-a convertit pentru că mai întâi Isus l-a primit! El nu l-a condamnat ci a mers în întâmpinarea dorinţei lui de mântuire. Să ne rugăm la Fecioara Maria, modelul perfect al comuniunii cu Isus, să fim reînnoiţi de iubirea Lui, şi să arătăm şi altora milostivirea Lui.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea