PS Klaus Kung: Am fost medic, înainte să devin preot

20.08.2009, Iaşi (Catholica) - Aflat în vizită în Dieceza de Iaşi, în perioada 17-19 august 2009, după întâlnirea cu PS Petru Gherghel, la sediul Episcopiei de Iaşi, în ziua de 18 august, Episcopul Klaus Kung, al Diecezei de Sankt Polten (Austria), a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări, într-un interviu publicat pe Ercis.ro, consemnat de pr. Cornel Cadar.

– Excelenţă, pentru început v-aş ruga să ne oferiţi câteva date despre dvs. şi despre activitatea pe care o desfăşuraţi.
– Sunt Episcop de Sankt Polten de cinci ani, înainte am fost Episcop de Feldkirch, timp de 15 ani şi jumătate. Am fost medic, înainte să devin preot. Am intrat în „Opus Dei”. Mi-am găsit vocaţia, mai întâi ca laic, timp de mai mulţi ani, apoi am devenit preot şi apoi, timp de 11 ani, vicar regional al „Opus Dei” în Austria, înainte de a deveni Episcop.

– Suntem în Anul Sfintei Preoţii, „un an de rugăciune a preoţilor, cu preoţii şi pentru preoţi”. Dvs. cum aţi primit vocaţia? Care este istoria chemării la preoţie?
– Pentru mine un mare exemplu este sfântul Jose-Maria Escriva de Balaguer (1902-1975), fondatorul „Opus Dei”. Am avut şansa de a-l cunoaşte personal şi chiar de a fi împreună cu el. A fost un preot care a avut o muncă rodnică, în toată lumea. Mesajul pe care l-a transmis, chiar în perioada de pregătire a Conciliului Vatican II, a fost chemarea universală la sfinţenie a tuturor celor botezaţi. Întotdeauna a văzut vocaţia specială a preotului. Biserica este ierarhică. Preotul este instrumentul pentru a celebra Euharistia, pentru a realiza reconcilierea cu Dumnezeu. Însă fiecare botezat trebuie să-i poarte pe fraţii săi în inimă până la Cristos.

– Cum s-a întâmplat că aţi trecut de la medicină la preoţie?
– Pentru mine, pasul important a fost în timpul studiului medicinii. Am menţinut contactul cu „Opus Dei”. Prin acest contact, am început o viaţă creştină mai intensă. Am căutat să păstrez legătura cu Dumnezeu chiar şi prin muncă. Am început să fac apostolat cu colegii, cu prietenii, conducând oamenii la Domnul. În acest proces am văzut vocaţia de a trăi cu adevărat pentru Domnul, am descoperit vocaţia şi la celibat, de a trăi ca laic, de a trăi cu această dedicare pentru Domnul, fiind medic. În „Opus Dei”, toţi laicii care se dedică astfel lui Dumnezeu fac şi cursuri de teologie. Fiindcă studiam medicina, am făcut cursurile de filozofie şi de teologie în timpul vacanţelor. Apoi am fost întrebat dacă aş dori să devin preot. Am mers la Roma, am studiat acolo şi am devenit preot.

– Ce recomandări aţi face unui tânăr care ar dori să urmeze seminarul?
– Cred că lucrul cel mai important este să-l caute pe Dumnezeu, prin Cristos, cu rugăciunea zilnică, cu o luptă ascetică personală pentru a fi mai bun creştin, deoarece fundamentul oricărei vocaţii, chiar şi al celei sacerdotale, este vocaţia creştină, de botezat. Eu consider că foarte importantă este păstrarea unei direcţiuni spirituale cu un preot, pentru a avansa, pentru a menţine scopurile propuse, pentru a merge înainte. Consider, de asemenea, că pentru a se pregăti este necesară menţinerea unei preocupări pentru ceilalţi, de a-i conduce pe colegi la rugăciune, la regăsirea Domnului în sacramentul Reconcilierii, încât şi ei să înceapă să fie creştini. Şi apoi este nevoie de discernământ şi de decizie.

– Ce puteţi spune despre situaţia catolicilor din Austria? Cum este participarea credincioşilor la Biserică?
– Sunt nouă dieceze şi un vicariat militar. Austria este o ţară cu o tradiţie foarte îndelungată de creştinism, cu multe mănăstiri, cu multe biserici foarte frumoase. Este o Biserică cu o mare tradiţie. Acum trăim dificultatea unui materialism practic. Într-o epocă de mare dezvoltare economică din ultimele decenii există o tendinţă spre hedonism. Este o societate numită uneori de fun, de divertisment. Avem aproape toate problemele unei societăţi secularizate în mare parte: o criză puternică a familiilor, puţini copii, lipsa de preoţi care este o consecinţă a lipsei de credincioşi practicanţi. Majoritatea sunt botezaţi, dar numai o mică parte practică credinţa cu adevărat.

– Care sunt soluţiile?
– Acum suntem în momente de căutare a noi metode de pastoraţie. Încercăm să vedem sau să studiem care sunt lucrurile esenţiale. Eu văd şi o exigenţă foarte atractivă, pentru că în acest timp este necesar să mergem la şcoala rugăciunii, deoarece noi vedem că nu putem organiza ceea ce este relaţia cu Dumnezeu sau relaţia dintre oameni. Trebuie să ne rugăm mai întâi. Apoi trebuie să descoperim din nou opera de mântuire, că Dumnezeu iartă, că Dumnezeu dă harul, dă ajutorul său, trăieşte cu noi, este Dumnezeu cu noi. Aici este cu adevărat izvorul de bucurie, izvorul de pace, chiar şi pentru a depăşi dificultăţile vieţii, ale familiei, ale crizei.

– În Dieceza de Sankt Polten, pe care o păstoriţi de cinci ani, cu ce probleme vă confruntaţi?
– Sunt 600.000 de locuitori. Dintre ei doar o parte sunt practicanţi. Desigur, botezaţi sunt 80% sau mai mulţi. Sunt 420 de parohii, multe dintre ele foarte mici. Au fost fondate într-o perioadă în care nu era mobilitatea de acum. Pe atunci toţi mergeau pe jos. S-a schimbat totul. Avem în acest moment 160 de preoţi diecezani, dar vârsta medie este deja mai mare de 60 de ani. Avem multe mănăstiri, opt mănăstiri mari, chiar şi ele au un număr mic de preoţi. O treime dintre parohii sunt ocupate de persoane consacrate. Pentru noi este şi un avantaj. Consider că trebuie să reformăm dieceza în sensul de a realiza paşi în direcţia unei mai mari autenticităţi, cu o reformă a catehezei. Avem un mare avantaj reprezentat de sistemul şcolar foarte vechi de stat; statul plăteşte profesorii de religie. În această situaţie de puţină practicare a credinţei este foarte dificilă munca de a preda religia în şcoală.

– Câţi seminarişti aveţi?
– Acum avem opt seminarişti. Acest fapt este o mare preocupare. Consider că este simptomul acestei situaţii generale, reprezentată de criza familiei, apoi şi o criză a muncii cu tinerii. Sunt noi începuturi, dar trebuie să creştem, şi consider că Anul Sfintei Preoţii este pentru noi o chemare foarte importantă a Sfântului Părinte de a ne ruga ca Domnul să trezească multe vocaţii, dar şi ca toţi cei botezaţi, toţi părinţii să aibă un suflet sacerdotal, cu dorinţa de a-l purta pe Dumnezeu la fiii lor, şi la alţii, de a conduce oamenii la Dumnezeu.

– Am văzut că sunteţi prezent şi pe internet. Aveţi un blog, sunteţi foarte activ. Care este importanţa acestui tip de mass-media în lumea credinţei?
– Consider că sfântul Paul a mers în Atena, în areopag, pentru că acolo, în piaţă, era locul de unde se putea predica. Noile forme de mass-media sunt un loc foarte important pentru a da impulsuri. Blogul pe care l-aţi menţionat este un mod de a invita la reflecţie, de a aminti că nu numai economia, banul sunt importante, mai este şi Dumnezeu. Eu consider că trebuie să fie folosite şi aceste căi, ţinând cont şi de limitele lor.

– Aţi fost în România în anul 1992 şi aţi venit pentru a doua oară acum. Cum aţi găsit România în 1992 şi cum o vedeţi astăzi?
– Încă din anul 1992 am văzut în România o credinţă vie, destul de multă sărăcie, dar şi începerea construirii de noi biserici. Am admirat mult Seminarul din Iaşi. Am văzut cu mare speranţă credinţa în toate aceste locuri în care multă vreme au fost persecuţii. Mi-am amintit de multe ori o vorbă a cardinalului de Viena, Franz Konig. Cu mulţi ani în urmă, mi-a spus: „Poate că pentru noi, în Europa Centrală, ajutorul pentru a reînnoi Biserica poate veni de la aceste ţări din Est”. Consider că este foarte importantă menţinerea acestei relaţii reciproce. Noi avem o anumită experienţă, care – pentru România şi pentru alte ţări care se dezvoltă economic – poate fi utilă pentru a nu face aceleaşi greşeli pe care le-am făcut noi. Avem şi noi nevoie de ajutor. De exemplu, e o mare lipsă de preoţi. Consider însă că în toată lumea, atât în Est, cât şi Vest, ceea ce este important este chemarea la sfinţenie, pentru preoţi şi pentru laici. Cred că este ceea ce îi uneşte pe toţi. Trebuie să păstrăm inima plină de această dorinţă.

Sursa: Ercis.ro