LC: Patruzeci de ani de slujire a civilizaţiei europene
01.04.2011, Roma (Catholica) - „La 25 martie 2011, Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) a împlinit 40 de ani. E vorba de o aniversare importantă pentru o instituţie care nu este foarte cunoscută, dar care a desfăşurat un rol important în creşterea şi realizarea civilizaţiei europene moderne”. Aşa începe articolul „Patruzeci de ani de slujire a civilizaţiei europene”, din numărul pe martie 2011 al revistei Lumea Catholica, un material preluat de pe InfoSapientia.ro. Pentru a înţelege cât mai bine istoria, scopurile şi propunerile avansate de CCEE şi pentru a continua să facă să crească civilizaţia europeană, Agenţia Zenit l-a intervievat pe Cardinalul Peter Erdo, Arhiepiscop de Budapesta, primat al Ungariei şi preşedinte al CCEE.
„CCEE este în slujba colegialităţii dintre Conferinţele Episcopale din Europa. Misiunea primară a CCEE este de a promova colaborarea dintre Episcopii din Europa. CCEE are ca scop protejarea binelui Bisericii şi promovarea îndeplinirii misiunii sale. CCEE are o funcţie consultativă: să cultive colegialitatea şi să realizeze o mai strânsă comuniune şi cooperare între Conferinţele Episcopale. Colaborarea are loc prin consultări, mai ales în cursul Adunării plenare anuale la care participă preşedinţii Conferinţelor Episcopale”. Cardinalul Erdo a prezentat istoria CCEE, începând de la întâlnirea preşedinţilor din 13 Conferinţe Episcopale europene, la 18 noiembrie 1965, şi apoi adunarea constitutivă a CCEE, din 23-24 martie 1971.
„Iniţial Adunarea plenară se desfăşura cu delegaţi ai Conferinţelor Episcopale. În anul 1986, erau 25 de membri şi episcopatele din aproape toate statele europene aveau un reprezentant. În anul 1995, erau deja 34 de membri şi actualmente sunt 37 (33 de Conferinţe episcopale şi 4 Episcopi care nu sunt membri ai unor Conferinţe Episcopale: Luxembourg, Principatul de Monaco, Republica Moldova, Cipru). Teritoriul de competenţă al CCEE cuprinde şi acele părţi ale Europei care nu aparţin Uniunii Europene, cum sunt Rusia şi Turcia. Noile statute au fost aprobate de Congregaţia pentru Episcopi la 2 decembrie 1995”.
Referitor la susţinerea dezvoltării relaţiilor ecumenice, care se află printre obiectivele CCEE, Cardinalul Erdo a precizat: „Sesiunile comitetului unit CCEE-KEK, care permit o lucrare comună a preşedinţiei noastre cu preşedinţia KEK (organizaţie europeană a celorlalţi creştini, ortodocşi, protestanţi şi anglicani), confirmă responsabilitatea comună pentru viaţa viitoare a continentului nostru. A fost importantă în special întâlnirea ecumenică europeană de la Sibiu (România) din anul 2007. O altă experienţă foarte încurajatoare este reprezentată de Forumul Catolico-Ortodox (FCO) european, care permite organizaţiei noastre – mereu în contact cu Sfântul Scaun – să lucreze împreună cu reprezentanţii tuturor Bisericilor Ortodoxe din Europa. Aceste Forumuri… sunt dedicate mereu unei teme din viaţa morală şi socială a continentului nostru. Am descoperit cu bucurie că poziţiile noastre teologice sunt atât de apropiate încât permit atitudini comune în domenii practice atât de importante”.
În faţa diferitelor umbre care ameninţă Europa, cum ar fi prăbuşirea demografică, separarea şi dezbinarea familiilor, dispariţia lui Dumnezeu din viaţa de toate zilele, CCEE răspunde angajându-se în noua evanghelizare: „Deja în statutele CCEE scrie că noua evanghelizare este printre priorităţile sale. Acum Papa a instituit un dicaster pentru promovarea Noii Evanghelizări, şi în anul 2012 se va ţine Sinodul Episcopilor pe această temă. La Zagreb, în anul 2010, am avut o Adunare plenară pe tema ‘Demografia şi viaţa în Europa’. Fiecare întâlnire anuală a noastră – şi tot aşa şi aceasta din urmă – este precedată de o investigaţie detaliată cu privire la tema care este discutată. Această cercetare atinge toate ţările europene. Rezultatele sunt adunate, evaluate, discutate şi prezentate Adunării. Pentru Adunarea noastră plenară din 2011 din Albania, la Tirana, tema principală va fi noua evanghelizare”.
