Cardinalul Bagnasco îndurerat de cazul preotului pedofil
23.05.2011, Roma (Catholica) - Cardinalul Angelo Bagnasco, Arhiepiscop de Genova, preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, şi-a exprimat „profunda durere” provocată de incidentul cu pr. Riccardo Seppia, arestat pentru pedofilie şi folosire de droguri. Pr. Seppia, de 51 de ani, a fost paroh în Sasti Ponente, lângă Genova, fiind arestat la 13 mai. Poliţia pretinde că preotul a aranjat întâlniri sexuale cu minori, respectiv a oferit cocaină unor tineri.
Într-un comunicat dat publicităţii ieri, Cardinalul Bagnasco îşi exprimă „deplina încredere” în investigaţiile magistraţilor, precum şi „apropierea fraternă faţă de victime şi de familiile lor”. De asemenea îşi declară „solidaritatea înnoită cu comunitatea creştină, atât de dureros încercată”. Cardinalul mai arată că „în conformitate cu disciplina canonică şi în special cu directivele Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei”, pr. Seppia a fost imediat suspendat „din orice slujire pastorală, pe lângă revocarea imediată a capacităţii de a asculta spovezi sacramentale”.
Într-o predică de joia trecută de la Sanctuarul Fecioarei din Genova, cu ocazia Zilei de Sfinţire a Preoţilor, Cardinalul a vorbit despre „durerea provocată de toate formele de păcat şi de rău, care, dacă sunt comise de fratele nostru, desfigurează frumuseţea sufletului, scandalizează sufletele şi răneşte faţa Bisericii”. „Durerea noastră este profundă deoarece a fost atât de neaşteptată – nimic nu prevenea. Dorim să îi încredinţăm Fecioarei pe toţi cei care au suferit din cauza scandalului, şi transmitem apropierea noastră umilă şi sinceră.”
„Credem că sentimentele noastre de durere ne vor conduce la reflecţii importante despre calea de convertire necesară fiecăruia dintre noi. Ca nişte copii docili, să ne rugăm Fecioarei Maria ca să avem curajul adevărului, să ne analizăm până în profunzime; să lăudăm lucrările Domnului, deoarece iubirea Lui este fidelă şi veşnică, aşa după cum spune Psalmul tocmai cântat: El nu ne abandonează niciodată, El este mereu cu noi dacă îi facem loc în inimile noastre.”
