Delegaţie a Comisiei Europene la Patriarhia Română
18.06.2011, Bucureşti (Catholica) - La Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, joi 16 iunie 2011, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit vizita responsabilului Comisiei Europene pentru programele finanţate din Fondul Social European în România, Bulgaria şi Malta, dl. Director Philippe Hatt, după cum informează pr. Dorel Moţoc, Consilier Patriarhal, coordonator proiecte în cadrul Sectorului Social-Filantropic al Patriarhiei Române. În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă o serie de posibilităţi de accesare de finanţări europene pentru proiecte ale Patriarhiei Române în domeniul educaţional şi al incluziunii sociale, aflăm de pe Basilica.ro.
Preafericirea Sa a subliniat că o prioritate a Patriarhiei Române o reprezintă crearea unui Centru de educare şi cooperare socială în care să fie dezvoltate proiecte integrate adresate tinerilor din învăţământul gimnazial şi superior (prevenirea abandonului şcolar, stagii de formare practica, consiliere si orientare profesionala pentru studenţi), precum şi programe de formare continuă pentru adulţi (calificare, consiliere, orientare profesionala şi reconversie profesionala). Un astfel de centru ar avea, deodată, caracter intergeneraţional dar şi transnaţional, putând fi folosit, deopotrivă, pentru schimburi culturale şi activităţi transnaţionale cu tineretul, cu românii aflaţi la muncă în alte ţări europene sau cei deja stabiliţi acolo.
De asemenea, dl. Philippe Hatt a menţionat că există o necesitate de a dezvolta mai ales proiecte care să fie legate de calificarea şi recalificarea persoanelor greu angajabile, în scopul menţinerii acestora ca persoane active. Domnia sa a apreciat în mod pozitiv şi specificul proiectelor în care Patriarhia Română, Federaţia Filantropia şi unele eparhii sunt implicate în acest moment, fie ca beneficiari, fie ca parteneri, subliniind ca acestea demonstrează grija şi responsabilitatea permanentă a Bisericii pentru persoanele aflate în situaţii de risc social. La întâlnire au mai participat: dl. Constantin Viorel Mihai, membru al echipei Comisiei Europene responsabile pentru derularea proiectelor finanţate din Fondul Social European, pr. Dorel-Nicolae Moţoc, consilier patriarhal, coordonator proiecte în cadrul Sectorului Social-Filantropic al Patriarhiei Române şi pr. dr. Constantin Naclad, inspector pentru catehizare şi coordonator proiecte în cadrul Sectorului Teologic-Educaţional.

