Administrarea Sacramentului Mirului la Berindeşti şi Ciucani
22.06.2011, Iaşi (Catholica) - Parohia Ciucani a fost în mare sărbătoare sâmbătă, 18 iunie 2011, când a avut loc administrarea sacramentului Mirului în filiala Berindeşti şi apoi în biserica parohială. Sacramentul Mirului a fost administrat tinerilor candidaţi de către PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, citim pe Ercis.ro. Întreaga comunitate catolică din Berindeşti (filială a parohiei Ciucani), s-a adunat la biserica din comunitate în jurul orei 9.00, pentru a-l întâmpina pe Episcop. Apoi Excelenţa sa a celebrat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a avut loc conferirea Mirului pentru cei aproape 50 de candidaţi. Alături de Episcop au concelebrat pr. Iulian Pascaru, parohul comunităţii, pr. Gabriel Farcaş, decan de Traian, şi alţi preoţi invitaţi. La acest eveniment a participat şi primarul comunei Răcăciuni.
Biserica s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi care au participat la sărbătoare. Celebrarea a fost înfrumuseţată de tinerii candidaţi la Mir şi de naşii lor care erau îmbrăcaţi în costume populare, precum şi de voioşia cu care întreaga comunitate a animat Sfânta Liturghie. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de PS Aurel Percă, care le-a vorbit copiilor despre Duhul Sfânt şi despre rodul harurilor sale în viaţa lor. De asemeni, copiii s-au dovedit foarte prompţi la întrebările pe care Excelenţă s-a le-a adresat acestora. Apoi a urmat conferirea Mirului. Celebrarea s-a încheiat cu mulţumirile adresate de către paroh participanţilor la sărbătoare şi cu binecuvântarea finală oferita de Episcop.
După celebrare Episcopul a vizitat biserica în construcţie din Dumbrăveni, după care s-a îndreptat spre Ciucani, unde la ora 11.30 a avut loc Sfânta Liturghie în timpul căreia peste 50 de copii au primit taina Sfântului Mir. La fel ca l-a Berindeşti, Excelenţa sa a fost întâmpinat de candidaţii la Mir, de naşii acestora (toţi îmbrăcaţi în costume populare) şi de ceilalţi credincioşii. Şi aici Episcopul a ţinut o omilie despre Duhul Sfânt şi a explicat copiilor ce însemnătate are primirea Mirului pentru viaţa lor. După omilie Episcopul a administrat Mirul candidaţilor la acest Sacrament. După încheierea Liturghiei, Episcopul a răspuns invitaţiei credincioşilor de a face câte o poză cu familiile din comunitatea pentru a avea o amintire cu Episcopul cu ocazia Anului Pastoral dedicat Familiei Creştine. (După materialul semnat de Sergiu Gabor pentru situl Diecezei de Iaşi)
