Sărbătoare deosebită la Gura Humorului
23.06.2011, Gura Humorului (Catholica) - De solemnitatea „Preasfintei Treimi”, pe 19 iunie 2011, comunitatea catolică din Gura Humorului a celebrat o sărbătoare cu totul deosebită. Mai întâi a fost sărbătoarea hramului bisericii, care s-a celebrat cu mare solemnitate, cu participarea unui mare număr de credincioşi, din comunitatea parohială dar şi cu oaspeţi veniţi din alte părţi. A participat PS Petru Gherghel, pr. Iosif Păuleţ, decan de Bucovina, pr. Valentin Cochior, parohul comunităţii, şi numeroşi alţi preoţi, citim pe Ercis.ro.
Cu ocazia hramului s-a sărbătorit cu mare bucurie şi împlinirea a 200 de ani de existenţă a bisericii. Este cea mai veche biserică romano-catolică din Bucovina şi a început să fie construită în anul 1806 de către preotul observant Marian Meszanos, fiind terminată în anul 1811. Este la origine o biserică nemţească făcută cu fonduri de la guvernul Galiţiei, după cum se poate observa şi de pe frontispiciul bisericii în această inscripţie în limba latină: „Francisc I Imper: Aust: I Sumptibus MDCCCXI”, a cărei traducere aproximativă este următoarea: „În 1811, pe cheltuiala lui Francisc I, împărat al Austriei”. De aceea, cu ocazia acestui jubileu, PS Petru Gherghel la începutul Sfintei Liturghii a dezvelit şi a sfinţit o placă comemorativă plasată afară, lângă intrarea în biserică.
Ziua de 19 iunie a însemnat de asemenea încheierea vizitei icoanei Sfintei Fecioare Maria de la Cacica şi sfârşitul zilelor de misiuni populare începute odată cu venirea icoanei în ziua de 16 iunie. Au fost zile binecuvântate şi de har pentru întreaga comunitate, care a ascultat cu drag şi a luat aminte la cuvintele de zidire sufletească ale pr. Cornel Cadar, predicatorul acestor zile deosebite de misiuni populare, scrie Emil-Ioan Robu. După Liturghia de hram, la sediul Forumului German a fost organizată o expoziţie de fotografii ilustrând istoria bisericii şi a comunităţii din Gura Humorului. A urmat, în acelaşi sediu, un spectacol artistic de muzică populară coordonat de Maria Macovei.
